Cardul de sănătate, blocat a treia zi în întreaga țară
„CNAS precizează că, în conformitate cu reglementările legale în vigoare, serviciile medicale acordate offline vor putea fi raportate și validate de sistemul informatic în termen de trei zile lucrătoare după cea în care s-a acordat serviciul respectiv, astfel: pentru serviciile acordate în cursul zilei de luni, 10 octombrie 2016, raportarea și validarea se poate face până joi, 13 octombrie 2016, orele 23.59; pentru serviciile acordate în cursul zilei de marți, 11 octombrie 2016, raportarea și validarea se poate face până vineri, 14 octombrie 2016, orele 23.59; pentru serviciile acordate în cursul zilei de miercuri, 12 octombrie 2016, raportarea și validarea se poate face până luni, 17 octombrie 2016, orele 23.59”, potrivit unui comunicat de presă al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate postat, miercuri, pe site-ul instituției.
Conform datelor Direcției Generale Tehnologia Informației din cadrul CNAS, în cursul zilei de marți, la nivelul întregii țări au putut fi raportate și validate circa 50% din serviciile medicale efectuate, în medie, în cursul unei zile normale de lucru.
„CNAS cere scuze tuturor celor afectați de situația fortuită și menționează că depune toate eforturile pentru readucerea sistemului cardului național de sănătate, în cel mai scurt timp posibil, în parametri normali de funcționare”, se mai arată în comunicatul de presă.
Instituția a mai anunțat că va comunica în timp util furnizorilor de servicii medicale care sunt soluțiile de raportare și validare a serviciilor efectuate, în cazul în care situația actuală se prelungește.