Cardul de sănătate – mărul discordiei dintre CNAS și medicii de familie. Tot ce trebuie să știi despre cel de-al doilea buletin
După trei ani de amânări, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Cristian Bușoi, anunță că primele carduri de sănătate vor fi emise la sfârșitul lunii. „Imprimeria Națională va produce 200.000 de carduri de sănătate până la sfârșitul lui iulie, urmând ca în luna august Imprimeria Națională să mai producă încă 1.000.000 de carduri de sănătate, în septembrie încă 1.500.000 de carduri de sănătate. La finalul anului vom avea 7, 5 milioane de carduri”, a anunțat marți șeful de la CNAS, în cadrul unei conferințe de presă.
Cristian Bușoi a evitat să dea un termen concret până la care aceste carduri vor intra în posesia românilor și până când acestea vor deveni funcționale. Acesta a spus doar că ele vor fi folosite din 2014. „Se va decide un moment zero de la care dovada de asigurat se va face cu cardul de sănătate”, a precizat președintele CNAS.
Reprezentantul CNAS a menționat că medicii de familie ar fi cei care vor distribui aceste carduri, lucru contrazis de președintele Societății Naționale de Medicină a Familiei (SNMF), dr. Rodica Tănăsescu. „De trei ani se discută problema cardurilor și până în prezent nu ne-am schimbat părerea în ceea ce privește distribuirea cardurilor de sănătate. Nu vom distribui cardurile de sănătate, în schimb, suntem de acord să le utilizam, ca orice furnizor în contract cu casele de asigurări. Noi, medicii de familie, suntem prestatori de servicii medicale, iar distribuirea cardului nu este un serviciu medical”, a declarat pentru gândul dr. Tănăsescu.
De ce nu vor medicii de familie să distribuie cardurile de sănătate
Potrivit reprezentantului SNMF cardul de sănătate nu aduce niciun beneficiu pacientului și nici medicului. „Acest card de sănătate aduce beneficii doar Casei (nr. CNAS). Înțeleg necesitatea pentru care CNAS dorește acest card și este de înțeles că instituția vrea să controleze cum se cheltuiesc banii. Nu vreau să fim înțeleși greșit. Suntem de acord să îl folosim (nr. cardul de sănătate), dar nu să înlocuim timpul acordat consultațiilor cu timpul necesar distribuirii cardurilor. Nu vrem un conflict cu Casa Națională, dar pur și simplu nu se mai poate adăuga nici un act administrativ, birocratic în activitatea noastră, suntem practic sufocați de hârtii sau raportări electronice sau pe hârtie. Ne-am săturat de activități birocratice, în detrimentul activității medicale”, a precizat dr. Tănăsescu.
Șefa medicilor de familie a precizat că a discutat cu președintele CNAS problema distrubuirii cardurilor de sănătate. „I-am adus toate argumentele pentru care nu suntem de acord ca noi, medicii de familie, să distribuim cardul sau să cumpărăm cititoare, să asigurăm contracte de mentenanță. Nu e proiectul medicilor, e proiectul CNAS. În contractul cadrul pe care l-am semnat scrie clar că noi, medicii de familie, suntem prestatori de servicii medicale cu Casele de Asigurări. Distribuția cardului nu este un serviciu medical. În plus, cardul, fiind un document de identificare, trebuie distribuit de institutia care le emite, adică de Casele de Asigurari, asemeni buletinului sau pasaportului. Noi nu suntem salariații Caselor. Noi suntem cabinete independente, private, aflate în contract de servicii medicale cu Casele de Asigurări. CNAS încearca de trei ani și acum se pare că se dorește neapărat acest lucru să își depășească rolul de partener de contract, să impună lucruri care nu au ce căuta în contractul nostru. Eu totuși sper că se va găsi o soluție care să nu afecteze consultațiile și relația medic-pacient pe de o parte, dar și relația normală cu partenerii noștrii de contract de la nivelul Casei de Asigurari pe de alta parte”, a mai spus dr. Tănăsescu.
Întrebată ce măsuri vor lua medicii de familie în cazul în care ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, dorește, prin modificarea contractului cadru, ca această categorie de doctori să distribuie cardurile de sănătatete, dr. Tănăsescu a precizat: „Sper să nu se ajungă acolo”. „Ministrul Eugen Nicolăescu, cu care am vorbit încă din ianuarie pe aceasta temă, a înțeles nevoia de timp pentru consultații și că distribuirea cardului nu este treaba medicului de familie, lucru pe care l-a afirmat în mod public. Bănuiesc că nu o să își schimbe opinia. Dacă vor modifica legislația privind normele de aplicare a contractului cadru, această modificare trebuie semnată și de noi prin act aditional. S-ar putea să nu semnăm așa ceva, măcar din respect pentru timpul necesar consultațiilor și pacienților. Vom întreba și pacienții dacă preferă să consultăm sau să distribuim cardurile. Noi am semnat un contract cadru în care nu este menționată și distribuirea cardului de sănătate”, a conchis medicul.
Cum arăta un card de sănătate și care va fi rolul său
Reprezentanții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate spun că acest card este la fel de important ca și un act de identitate. Practic, nu vom putea fi consultați de un medic dacă nu avem asupra noatră cardul de sănătate. Mai mult, fără acest card medicul de familie nu va putea elibera nici trimiteri către medicii specialiști. Pe acest card vor fi trecute numele, prenume posesorului, dar și CNP-ul. Fiecare card va avea un număr de identificare. Tot pe cardul de sănătate se vor ma găsi informații despre grupa sanguină și RH-ul posesorului, dar și dacă suferă de o boală gravă.
Cardul de sănătate va avea o dimensiune asemănătoare cu cea a unui card de credit, în interiorul căruia va fi incorporat un cip. Odată primit acesta va avea o valabilitate de 5 ani. Costul unui card național de sănătate este de 2,2 euro plus TVA.
Autoritățile spun că acest card este extrem de important și joacă un rol esențial în informatizarea sistemului sanitar. „Cu ajutorul lui se vor putea controla mai bine banii din sistem. Fiecare pacient va vedea ce servicii medicale a folosit într-o anumită perioadă, iar astfel vor fi evitate fraudele din sistem”, a spus Cristian Bușoi.
Din 2014, cardul de sănătate și buletinul vor deveni un singur document
Președintele CNAS a adăugat că, din 2014, cipul de pe cardul de sănătate ar putea fi integrat în buletinele sau cărțile de identitate noi.
„Adică pe măsură ce oamenii vor schimba cărțile de identitate, noile documente vor avea implantat și cipul de pe cardul național de sănătate, care cuprinde datele de identificare, grupa sanguină, Rh, boli cronice și acceptul privind donarea de organe”, a mai spus Bușoi.
Pentru ca aceste carduri să fie funcționale, medicii vor avea nevoie de un dispozitiv cu ajutorul căruia va avea acces la informațiile stocate. Deocamdată, în România nu exsită o firmă care să vândă aceste cititoare, dar președintele CNAS este de părere că în cel mai scurt timp vor apărea și aceste cititoare. Cristian Bușoi a menționat că un singur cititor costă maxim 50 de euro, nu sute de euro, așa cum s-a vehiculat inițial. „Dacă sunt sunt comandate mai multe atunci costul unui cititor se poate reduce chiar și până la jumătate”, a mai spus șeful de la CNAS.
Nu doar medicii de familie vor avea nevoie de cititoare, ci și medicii specialiști. Aceste dispozitive se vor regăsi inclusiv în laboratoarele din unitățile sanitare. Astfel, potrivit lui Bușoi, un singur spital va avea nevoie de zeci de cititoare, în timp ce medicii de familie vor avea nevoie de un singur cititor.
Întrebat de ce nu ia bani de la servicii pentru a da medicilor de familie să-și cumpere cititoare și pentru munca pe care o vor face cu inscripționarea cardului, Bușoi a spus că ar însemna să ia de la spitale sau de la programul de oncologie.
„Când vorbim de servicii, vorbim de banii spitalelor, care și așa, în acest an, sunt la limita minimă a contractului. De unde să luăm, de la programul de oncologie? Nu cred că un medic de familie nu ar putea să-și cumpere un cititor, dar dacă nu va putea, vom analiza situația”, a spus Bușoi.