Prima pagină » Știri » Care ar fi adevăratul motiv pentru care Vladimir Putin a ordonat încetarea focului în Ucraina. Ce spun cei de la Institutul pentru Studiul Războiului

Care ar fi adevăratul motiv pentru care Vladimir Putin a ordonat încetarea focului în Ucraina. Ce spun cei de la Institutul pentru Studiul Războiului

Care ar fi adevăratul motiv pentru care Vladimir Putin a ordonat încetarea focului în Ucraina. Ce spun cei de la Institutul pentru Studiul Războiului

Anunțul făcut de Vladimir Putin privind încetarea focului în Ucraina timp de 36 de ani de ore, cu ocazia Crăciunului pe stil vechi, este analizat de Institutul pentru Studiul Războiului (ISW), un grup experți cu sediul la Washington.

Potrivit ISW, acest demers este probabil o operațiune de compromitere menită să afecteze reputația Ucrainei.

Încetarea unilaterală a focului, începând de vineri, de la ora 12, până sâmbătă la miezul nopții a fost respinsă de Kiev, fiind calificată de oficialii ucraineni și de cei americani drept „un truc cinic”.

„Putin nu se poate aștepta în mod rezonabil ca Ucraina să respecte condițiile acestei încetări a focului declarate brusc. E posibil (ca președintele rus) să fi cerut încetarea focului pentru a cataloga apoi Ucraina ca fiind nepregătită și ostilă ideii de a face pașii necesari către negocieri” de pace, se spune în evaluarea ISW.

Anunțarea subită a unei încetări a focului în Ucraina, care ar fi trebuit negociată cu mult timp înainte (…) îi va da Rusiei oportunitatea de a acuza Ucraina că încalcă dreptul credincioșilor de a sărbători Crăciunul (pe stil vechi), deoarece ostilitățile vor continua, probabil, pe 6 și 7 ianuarie”, se arată în continuarea analizei.

Conform ISW, astfel de acuzații ar permite Moscovei să-și susțină narațiunea conform căreia Ucraina îi persecută pe creștinii ortodocși și pe vorbitorii de rusă, o justificare invocată deseori de Putin pentru invadarea ilegală a Ucrainei.

De asemenea, ISW mai consideră că președintele rus ar fi putut încerca, de asemenea, să asigure trupelor sale o pauză de 36 de ore pentru a se odihni în vederea relansării operațiunilor ofensive în sectoarele critice ale frontului.

Institutul american apreciază că o pauză în derularea ostilităților militare ar fi benefică „în mod disproporționat” pentru trupele Mosocovei.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat, la rândul său, Moscova că încearcă să folosească sărbătoarea Crăciunului pe stil vechi ca „acoperire” pentru a-și reaproviziona trupele, în vederea blocării avansurilor forțelor Kievului estul regiunii Donbas, potrivit Antena3.ro.

Amyra Garey a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea București, secția Filologie, limbile - ucraineană-rusă. Pasionată de poezie și scriere, a câștigat concursuri ... vezi toate articolele

Citește și