Care este cel mai scump apartament din București scos la vânzare pe Olx
Unul din cele mai spectaculoase apartamente din Capitală costă nu mai puțin de 2,5 milioane de euro și este amplasat în complexul One Herăstrău Park.
Acest triplex ocupă trei etaje, 11, 12 și 13 și reprezintă un penthouse unic, cu o zonă de terasă spectaculoasă și o vedere incredibilă a împrejurimilor: Lacul Floreasca, parcul Herăstrău, Zona de Business.
Locaţia este uşor accesibilă, în apropierea Ambasadei Chineze, la câteva minute de Parcul Herăstrău, de Promenadă Mall, de cartierul bucureştean Barbu Vacarescu-Pipera şi de metrou Aurel Vlaicu.
Penthouse-ul beneficiază de vedere deschisă Către lac şi verdeaţa, cu un design modern – contemporan cu suprafeţe vitrate generoase.
În preţ sunt incluse şi două locuri de parcare subterane.
Complexul are securitate 24h 7 şi supraveghere video.
Suprafaţa interioară: 345mp. Suprafaţa terasei: 120mp.
Nivelul 1 este compus din dormitor matrimonial cu baie proprie, camera dressing şi terasă, dormitor secundar cu baie proprie şi 2 dormitoare care împart cea de-a 3-a baie şi terasa.
Nivelul 2 este compus din living spaţios şi luminos cu zona de dining, bucătărie separată şi complet echipată şi grup sanitar.
Nivelul 3 este compus din camera hobby cu ieşire pe terasa cu Jacuzzi şi grup sanitar.
Finisaje de lux
Parchet, marmură şi podele ceramice. Mozaic italian şi ceramică în bai. Bucătărie şi camere complet echipate. Casă inteligentă. Jacuzzi exterior.
La un preț ceva mai „modest”, de 1 milion euro, puteți cumpăra un penthouse cu 4 camere, terasă și vedere panoramică, în zona Herăstrău, lângă Satul Francez – Le Club.
Apartamentul de lux se află la etajul 5 al unui imobil S+P+5 finalizat în 2007.
Are o suprafaţă totală de 300mp, 192mp utili şi 92mp terasa.
Este compus din living generos cu zona de dining (80mp), bucătărie separată şi echipată, 2 dormitoare cu bai proprii, dormitor secundar şi cea de-a 2-a baie. Toate camerele au ieşire pe terasă.
Separat mai are o terasă amenajată deasupra apartamentului.
Include 2 locuri de parcare (1 în garaj şi 1 exterior) şi 1 boxă.
Apartamentul este complet mobilat şi este potrivit pentru rezidenţă unei familii.
Sursă foto: Anunț OLX