Care este starea de sănătate a deputatului PNL Ion Ștefan, peste care s-a prăbușit o macara
Deputatul PNL Ion Ștefan, fost ministru al Dezvoltării, a suferit miercuri, 31 martie, un accident cumplit – a macara s-a prăbușit peste el. În urma incidentului, starea de sănătate a acestuia este în continuare una gravă.
Medicii susțin că starea de sănătate a lui Ion Ștefan este gravă, însă stabilă. Deputatul este conștient și cooperant, mai transmit cadrele medicale, potrivit antena3.ro.
În momentul accidentului, politicianul se afla la sediul companiei familei sale, unde se desfășurau lucrări de modernizare. Acesta a fost dus, de urgență, la Spitalul Județean „Sf. Pantelimon” din Focșani, unde i s-au efectuat mai multe analize.
Care este starea de sănătate a deputatului PNL Ion Ștefan
„S-a deplasat la fața locului un inspector de muncă din cadrul compartimentului «Securitate și sănătate în muncă», ce a demarat cercetările pentru eveniment și vom stabili la finalul cercetărilor dacă este sau nu accident de muncă”, a declarat Eliza Botezatu, șef ITM Vrancea.
În urma incidentului, deputatul PNL de Vrancea a asuferit mai multe răni. De la Spitalul Județean „Sf. Pantelimon” din Focșani acesta a fost transportat cu elicopterul la Spitalul Floreasca din Capitală.
„Un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de pompieri Focșani a intervenit în cartierul Mândrești, din municipiul Focșani, pentru preluarea unui pacient care în urma unui accident provocat de un accident a suferit mai multe traumatisme. Persoana de sex masculin a fost preluată în stare de conștiență, stabil hemodinamic și transportată la Unitatea Primiri Urgențe Focșani”, a declarat Cristina Pîrvu, purtător de cuvânt ISU Vrancea.
A fost deschis dosar penal
Autoritățile au început o anchetă în acest caz, fiind deschis un dosar penal, potrivit sursei citate.
„În cauză a fost întocmai un dosar penal în care se efectuează cercetarea pentru neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și vătămare corporală din culpă”, a declarat Paula Enache, purtător de cuvânt IPJ Vrancea.