Care este starea lui Leo Iorga după operația de vineri. Ce spun medicii
„Leo este în aceeași stare neurologică ca înainte de operație – are o mică scădere de forță musculară pe piciorul drept cauzată de edem. Țesutul muscular nefiind afectat, acesta se va recupera ulterior. Analizele de laborator sunt normale, iar RMN-ul de control făcut astăzi dimineață – care e cel mai important – arată că nu mai există rest de tumoră și nici alte complicații (cheaguri de sânge, hemoragii sau altele). Vom continua să îl supraveghem zilele următoare”, a spus doctorul Sergiu Stoica.
În funcție de analizele anatomo-patologice, oncologii vor stabili dacă și pentru ce perioadă este necesară radioterapia. Ulterior, la aproximativ o lună, se va reface un RMN de control. Pe lângă tratamentul medicamentos pentru edemul cerebral, parte din recuperare va fi gimnastica medicală și kinetoterapia.
În aproximativ două săptămâni, Leo Iorga va putea să își reia activitatea, mai informează comunicatul.
Echipa de la Brain Institute din Spitalul Monza care l-a operat pe Leo Iorga a fost formată din următorii medici: dr. Sergiu Stoica (neurochirurg), dr. Mihai Crăciun (neurochirurg) și dr. Anca Vișan (neuro-anestezist).
Solistul rock Leo Iorga, în vârstă de 50 de ani, a fost operat cu succes vineri, la Spitalul Monza din București, unde medicii neurochirugi i-au scos o tumoră cerebrală de trei centimetri, după o intervenție care a durat circa trei ore.
„A fost cea mai ușoară operație din această săptămână. Pacientul ar putea fi externat duminică, iar după zece zile și-ar putea relua activitatea”, a precizat medicul care a condus operația, Sergiu Stoica.
La spital au venit, pentru a fi alături de Iorga, familia și prieteni ai acestuia.
În urmă cu trei ani, Leo Iorga a fost operat tot pentru scoaterea unei tumori canceroase, de la plămâni. Intervenția a fost făcută la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Capitală.
Muzicianul Adrian Ordean a scris, la sfârșitul săptămânii trecute, pe contul său de pe platforma de socializare Facebook, că Leo Iorga mai are nevoie de 8.000 de euro pentru această intervenție chirurgicală de extirpare a tumorii cerebrale. În acest sens, pe Facebook a fost creată pagina „Alături de Leo Iorga”, pe care a fost lansată o campanie de strângere de fonduri pentru Leo Iorga.
Reprezentanții Fundației „George Becali” l-au contactat pe artist și au donat o sumă de bani pentru intervenția chirurgicală a artistului, după cum au declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, reprezentanții cântărețului. Aceștia nu au precizat despre ce sumă este vorba.
„Reprezentanții fundației au luat legătura cu noi și au donat o sumă, așa cum au făcut și alte persoane. Am primit foarte multe telefoane de susținere și fiecare a donat cât a putut. Oricum va fi în tratamente postoperatorii, care sunt la fel de costisitoare”, au mai spus reprezentanții lui Leo Iorga.
Solistul rock Leo Iorga a declarat pe 4 mai, pentru MEDIAFAX, că a aflat cu o săptămână în urmă că trebuie să suporte o intervenție chirurgicală de urgență, pentru extirparea unei tumori cerebrale, precizând că înainte de Paști a avut „o criză mare de convulsii” și a urmat un tratament care „l-a anchilozat”.
„Săptămâna trecută am aflat că trebuie să fac această intervenție chirurgicală de urgență. Am urmat un traseu și, pentru că asupra metastazelor mele cerebrale a fost intervenit din septembrie, una dintre ele a dispărut complet. Dar înainte de Paști am avut o criză mai mare de convulsii, ca un fel de convulsii epileptice. Tratamentul respectivelor crize m-a anchilozat, adică nici nu mai pot să mă țin pe picioare și atunci m-am întors la suita de medici (…) Radiologic nu se mai poate intra acum, pentru că formațiunea rămasă acolo a fost foarte expusă radiologic (…) Și atunci singura soluție viabilă, preferabilă, a fost intervenție chirurgicală directă, însă la foarte multe spitale de stat mi s-a spus că riscurile sunt de paralizie totală sau parțială și singurul loc unde l-am găsit pe doctorul Sergiu Stoica a fost la spitalul privat Monza”, a declarat atunci Leo Iorga.
Leo Iorga, unul dintre cei mai cunoscuți soliști rock din România, a făcut parte, printre altele, din trupele Cargo, Compact și Schimbul 3. În 2012, el a fondat, împreună cu Adrian Ordean, trupa Pact, care a lansat, în aprilie 2014, albumul „Numărul Unu”.