Care este suprafața pentru care s-au încheiat până în prezent contracte în vederea livrării apei pentru irigații. ANIF va continua o GRATUITATE și în acest an
„Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare informează toți fermierii că, și în acest an, apa pentru irigații până la punctele de livrare este gratuită, prin fonduri asigurate de la bugetul de stat. Fermierii pot beneficia de apă gratuită indiferent dacă sunt persoane fizice, persoane juridice, organizați în OUAI/FOUAI sau asociație agricolă”, menționează sursa citată.
Potrivit precizărilor ANIF, suprafața totală pregătită pentru contractare și irigații, până la această dată, este de 1,4 milioane hectare, fiind deservită de 1.800 km de canale și amplasată pe 27 de județe.
„ANIF a încheiat, prin filialele teritoriale, până în prezent, 556 contracte, din care 503 multianuale și 53 sezoniere, pentru o suprafață totală de 724.447 ha”, au adăugat cei de la ANIF.
Având în vedere lipsa precipitațiilor în multe regiuni ale țării și regimul termic al aerului mai ridicat decât în mod obișnuit din ultimele luni, Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF) aduce la cunoștință tuturor fermierilor că, prin filialele teritoriale, va asigura apă pentru irigații până la punctele de livrare, acolo unde sunt încheiate contracte pentru anul 2020.
„ANIF încurajează toți fermierii care încă nu au încheiat contracte pentru livrarea apei să meargă la Filialele Teritoriale de Îmbunățiri Funciare pentru a face demersuri în acest sens, încheierea contractelor fiind în această perioadă în plină desfășurare”, au mai scris cei de la Agenție în comunicatul de presă.
În anul 2019, suprafața pe care s-au aplicat udări, inclusiv în luna decembrie, a fost de 747.776 ha, iar suprafața contractată a fost de 837.639 ha.
Sursă foto: Pixabay