Carmen Dan: Premierul mi-a zis că, din cele opt ministere evaluate, Carmen Dan trebuie să plece
This browser does not support the video element.
Carmen Dan a anunțat că marți va fi pus în transparență decizională proiectul privind folosirea brățărilor electronice.
„Ieri, demisia mea a fost trimisă la Cabinetul primului-ministru. Până se va publica în Monitorul Oficial, urmare a acestei conjuncturi, îmi exercit în continuare responsabilitățile de ministrul, de exemplu, astăzi (marți-n.r.) vom pune în transparență decizională un proiect legislativ extraordinar de important pentru noi, la care colegi din minister au lucrat mai bine de șase luni. Vorbesc de proiectul legislativ privind folosirea brățărilor electronice, care dispune, în special în ceea ce privește violența domestică, va sta în transparență și, în cursul acestei veri, se vor colecta opiniile tuturor celor care doresc să contribuie și care sunt interesați să avem un for legislativ și pentru acest domeniu și îmi exprim speranța ca, din toamnă, să putem să-l votăm în Parlament. În plus, mai sunt proiecte importante care au fost începute, e un minister important, s-au luat decizii importante, decizii bune în fiecare zi și m-aș referi doar la câteva dintre ele, vorbesc de schimbarea uniformei polițiștilor, de doatera și schimbarea armamentului pentru poliție și cred că aceste proiecte pe care le voi discuta cu succesorul meu trebuie să fie continuate”, a declarat ministrul demisionar al Afacerilor Interne.
Întrebată de faptul că premierul Viorica Dăncilă a catalogat-o drept dezinformată atunci când a susținut că liderul Executivului a cedat presiunilor președintelui Klaus Iohannis, Carmen Dan a spus că evaluarea sa nu are la bază niciun criteriu de neperformanță în activitate.
„Nu comentez în niciun fel precizările pe care le-a făcut premierul Dăncilă. Pot spune doar că am întrebat dacă acea evaluare privește cumva neperformanță sau vreun criteriu care ține de neîndeplinirea vreunui obiectiv de performanță și am fost asigurată că nu. Atât de dezinformată am fost încât, așa cum ați constatat și dumneavoastră, propunerea pentru acest minister este colegul meu, senatorul Moga, căruia îi urez succes. Vreau să mai spun un singur lucru, astăzi (marți-n.r.) vom mai premia colegi din Ministerul de Interne care s-au distins prin merite deosebite în zona operativă, este iarăși un lucru important pentru că o facem într-o zi specială, în ziua în care acest Minister sărbătorește 157 de ani de înființare și mă bucur că anul trecut am punctat pentru prima dată acest moment important în istoria acestui Minister sper să devină o tradiție și să continue”, a continuat Carmen Dan.
Ministrul a precizat că premierul nu i-a cerut demisia. „Nu mi-a cerut demisia, mi-a spus că din cele opt ministere care au fost evaluate Carmen Dan trebuie să plece, urmarea acestei discuții, eu i-am pus mandatul la dispoziție”, a spus Carmen Dan.
Carmen Dan a fost întrebată dacă, acum, când va avea mai mult timp, va merge să-l viziteze pe Liviu Dragnea la Penitenciarul Rahova, ministrul răspunzând: „Evident că o să am mai mult timp liber, o să am timp de familia mea în primul rând”.
Premierul a anunțat, la finalul CEx al PSD modificările din Guvern, Ramona Mănescu fiind propunerea pentru Externe, Nicolae Moga pentru Interne, iar Mihai Fifor pentru funcția de vicepremier pe Parteneriate Strategice.