Carmen Dan solicită BEC să transmită o circulară tuturor secțiilor de votare cu măsuri împotriva fraudei
„În scopul punerii în aplicare, cu eficiență, a prevederilor legale privind alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European și a Referendumului național din data de 26 mai 2019, respectiv a bunei organizări și desfășurări a activităților/operațiunilor specifice procesului electoral/misiunilor specifice din spera de competență a Ministerului Afacerilor Interne, vă aducem la cunoștință câteva aspecte identificate cu privire la consemnarea rezultatelor votării întocmite de birourile electorale ale secțiilor de votare care ar putea să nu respecte cheile de control din cadrul proceselor-verbale privind rezultatele votării și care impun unele clarificări suplimentare din partea Biroului Electoral Central, cum ar fi:
– părăsirea localului de vot cu buletinul de vot;
– lăsarea buletului de vot în cabina de vot;
– neintroducerea de către alegători în urnele de vot a buletinelor de vot primite;
– înmânarea mai multor buletine de vot de același tip alegătorului, precum și introducerea acestora în urna de vot”, se arată în documentul transmis de ministrul de Interne, Carmen Dan, conducerii Biroului Electoral Central și obținut de MEDIAFAX.
Potrivit documentului, Carmen Dan propune Biroului Electoral Central stabilirea unor măsuri suplimentare pentru a fi prevenită frauda prin emiterea unei circulare către birourile electorale ale secțiilor de votare, prin care să se aducă la cunoștință președinților și locțiitorilor acestora, inclusiv prin intermediul Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, următoarele:
– faptul că membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare trebuie să informeze alegătorii cu privire la obligația de a introduce în urnele de vot buletinele de vot primite, precum și cu privire la eventualele consecințe contravenționale/penale ale nerespectării acestei obligații;
– obligația de a comunica personalului de pază situațiile în care alegătorii nu introduc buletinele de vot în urnele de vot, având în vedere că personalul de pază se află în afara sălii unde se votează.
„Totodată, vă rugăm să stabiliți și să ne comunicați procedura de urmat în cazul în care cheile de control prevăzute de procesele-verbale privind rezultatele votării nu pot fi respectate din cauza acțiunilor ilegale menționate mai sus, ținând cont de impactul unor astfel de situații asupra graficului centralizării rezultatelor votării și al predării către birourile electorale județene sau de sector a materialelor electorale din secțiile de votare, așa cum acesta este prevăzut de lege și de deciziile Biroului Electoral Central”, se mai arată în document.
Duminică vor avea loc alegerile europarlamentare, organizate în același timp cu referendumul pentru justiție, cetățenii urmând să voteze în aceleași secții, pe buletine separate.