Carne de miel cu blană, găsită într-un lanț de magazine din țară
ANPC a desfășurat, sâmbătă, un control în toate magazinele din țara ale unui operator economic privind respectarea prevederilor legale la produse din carne de miel, în urma reclamației unui cetățean.
Inspectorii ANPC au găsit în acest lanț de magazine carne cu modificări organoleptice (miros, culoare), cu urme de fecale, păr și blană și cu miros nespecific de produs alterat. Producătorul a furnizat produsul doar respectivului lanț de magazine, au mai constatat aceștia.
Astfel, a fost dispusă oprirea definitivă de la comercializare a peste 2,2 tone de carne de miel și aplicate amenzi de 326.000 de lei. Totodată operatorul economic a retras voluntar de la vânzare 613 kilograme de carne.
Controlul s-a făcut și la producător, unde nu au fost găsite produse din acest lot.