Prima pagină » Știri » Cartier de tineri din Constanța, cu străzi mai rău ca la țară / Explicația autorităților

Cartier de tineri din Constanța, cu străzi mai rău ca la țară / Explicația autorităților

Cartier de tineri din Constanța, cu străzi mai rău ca la țară / Explicația autorităților
O stradă neasfaltată dintr-un cartier de tineri din Constanța a ajuns coșmarul locuitorilor din zonă, pentru că, atunci când plouă, noroiul ajunge până la intrarea în scările blocurilor. Primăria spune că strada nu a fost modernizată pentru că există o neconcordanță între actele cadastrale.

Strada Constantin Bobescu se află într-unul dintre cele mai noi cartiere din Constanța, Compozitorilor, care s-a dezvoltat foarte mult în ultimul deceniu. Startul a fost dat de fostul primar Radu Mazăre, care a dispus construirea în zonă a mai multor blocuri pentru tineri. Cu excepția zonei construite de Primăria Constanța în urmă cu aproape 10 ani, restul străzilor din cartier au început să fie asfaltate abia în urmă cu doi ani.

Cu toate acestea, chiar și acum mai există porțiuni pe care administrația locală nu a aruncat nici măcar piatră, iar în cea mai gravă situație se află strada Constantin Bobescu, de aproape 1,5 kilometri, care leagă două zone importante din oraș și care, dacă ar fi practicabilă, ar putea descongestiona semnificativ traficul din această zonă.

Pentru locatari, strada este un coșmar atât în perioada secetoasă a anului, atunci când praful le invadează balcoanele și terasele, cât și în perioada rece sau ploioasă, atunci când oamenii trebuie să încalțe cizme sau să-și înfășoare pantofii cu pungi de plastic până când ajung la asfalt. Singura bucurie este atunci când ninge abundent pentru că strada poate fi circulată la fel ca celelalte din oraș.

Din acest motiv, nici taxiurile nu intră pe strada Constantin Bosescu, iar persoanele care au nevoie de serviciile de taximetrie trebuie să meargă câteva sute de metri până ajung la asfalt.

„Mai rău ca la țară. La țară, mai aveam asfalt, dar aici… Păi ce, acolo e o zonă unde îți trebuie bac să treci când plouă. Urât, urât, nu se interesează nimeni. E insuportabil și plătim taxe ca cei care stau în centru”, spune unul dintre locatarii din zonă.

Primăria Constanța spune că strada nu a fost asfaltată până acum pentru că există o neconcordanță în actele cadastrele, dar că a început să lucreze la documentație și, cel mai probabil, anul viitor va începe modernizarea drumului.

„Măsurătorile cadastrale preliminare au indicat o neconcordanță între ampriza străzii identificată în teren cu limitele de proprietate înregistrate la OCPI și cea care reiese din planurile urbanistice. În prezent, se lucrează la clarificarea acestor aspecte. Pentru strada Constantin Bobescu a fost demarată procedura de proiectare, faza studiu de fezabilitate. Din experiența de până acum, o astfel de documentație poate dura aproximativ 8 luni de zile, până la obținerea autorizației de construire”, au declarat reprezentanții Primăriei Constanța prin Biroul de presă.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Colacul de salvare primit de Rusia de la China pe timp de război vine cu un preț: „O inversare completă și jenantă”
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Un astronom explică de ce crede că prima întâlnire cu extratereștrii nu va fi ca în filme