Prima pagină » Știri » Casa Albă anunță că vicepreședintele Kamala Harris vine în România ca să demonstreze sprijinul SUA

Casa Albă anunță că vicepreședintele Kamala Harris vine în România ca să demonstreze sprijinul SUA

Casa Albă anunță că vicepreședintele Kamala Harris vine în România ca să demonstreze sprijinul SUA

Vicepreședintele Statelor Unite, Kamala Harris, vine în România pentru a transmite un mesaj de solidaritate cu aliații de pe flancul estic, a declarat luni purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki. Politicianul american este așteptat în România și Polonia în perioada 9-11 martie.

Kamala Harris „va merge acolo pentru a demonstra sprijinul SUA pentru munca aliaților și partenerilor noștri. Va discuta despre ajutorul pe care îl acordăm poporului ucrainean. Faptul că va fi acolo cred că transmite un mesaj puternic. Vicepreședintele SUA se va întâlni cu mulți dintre partenerii noștri de pe flancul estic, aliați NATO, și va transmite angajamentul nostru de a lucra în perfectă sincronizare cu ei și de a continua să le sprijinim eforturile din regiune”, a declarat Jen Psaki.

Într-un interviu acordat presei române zilele trecute, și șeful misiunii diplomatice a Statelor Unite în România, David Muniz, a vorbit despre vizita vicepreședintei Kamala Harris: „Statele Unite vor ca aliaţii să ştie că sunt alături de ei şi suntem, dar pentru noi, să fim prezenți fizic și să vizităm regiuni arată cu adevărat scopul și hotărârea noastră. Așa că atunci când auziți despre aceste tipuri de vizite și vedeți că se întâmplă, ele sunt ca să le arătăm aliaților noștri că suntem prezenți”.

Vizita oficială a fost confirmată de Casa Albă vineri, 4 mertie, într-un comunicat în care spunea că întâlnirile Kamalei Harris se vor concentra inclusiv pe felul în care Statele Unite pot sprijini vecinii Ucrainei în condițiile în care aceștia primesc și ajută refugiații care fug de violențe. „Vizita sa va demonstra puterea și unitatea alianței NATO și sprijinul Statelor Unite pentru aliații de pe flancul estic al NATO în fața agresiunii ruse. Va sublinia, de asemenea, eforturile noastre colective pentru sprijinirea poporului ucrainean. În timpul întâlnirilor sale cu liderii polonezi și români, vicepreședinta va consolida coordonarea noastră strânsă ca răspuns la invazia rusească neprovocată și nejustificată”, a menționat Casa Albă.

Radu Cristian ... vezi toate articolele

Citește și