„Norocoasa câștigătoare participă de foarte mulți ani la jocurile loto, are în jur de 50 de ani și, de data aceasta, a ales numerele jucate la întâmplare”, se arată într-un comunicat al Loteriei Române.
Loteria Română informează că biletul câștigător a fost jucat la agenția 13-032 din Eforie Sud chiar duminică și, tot duminică, urmărind emisiunea „Lozul cel Mare”, jucătoarea norocoasă a aflat că pe biletul completat are cele șase numere norocoase.
„Ne-a declarat că a plâns de bucurie și că încă se întreabă de ce Dumnezeu a ales-o pe ea. Familistă convinsă, primul gând când și-a dat seama că este câștigătoare a fost să-și ajute copiii. Este convinsă că perseverența este cheia succesului iar povestea acestui câștig are mare legătura cu o întâmplare petrecută în 1979 când nu a apucat să joace la loto numerele favorite și acestea au ieșit câștigătoare”, se mai arată în comunicat.
Câștigătoarea a ales să nu-și facă publică identitatea, dar a declarat că va continua să joace pentru că are încredere în norocul ei.
Premiul categoriei I la Loto 6/49 de 13.435.030 de lei a fost câștigat în urma extragerii numerelor 33, 5, 30, 44, 4 și 27.
Biletul norocos a fost jucat la agenția 13-032 din Eforie Sud, județul Constanța. Biletul a fost completat cu două variante simple la Loto 6/49, prețul acestuia fiind de 9,7 lei.
Acesta este primul premiu de categoria I la Loto 6/49 obținut în acest an.
Premiul categoriei I la Loto 6/49 fusese acordat ultima dată în 21 decembrie 2014, când un jucător din Constanța a câștigat peste 43,8 milioane de lei, fiind al patrulea premiu ca valoare din istoria Loteriei Române.
Cel mai mare premiu la Loto 6/49, de aproape 49 de milioane de lei, a fost câștigat la 14 iulie 2013 de un jucător din Galați.