Cât câștigă lunar o STEWARDESĂ. Companiile aviatice care oferă cele mai mari salarii

Publicat: 12 04. 2023, 14:42

Meseria de însoţitor de bord este unul dintre cele mai apreciate din lume, însă puţini ştiu că ai nevoie de multă răbdare și de alte numeroase abilități, iar de multe ori nici măcar salariul nu este atât de motivant.

Nu mulți oameni știu că jobul de stewardesă reprezintă un loc de muncă extrem de solicitant, pentru că nu este tocmai uşor să intri zilnic în contact cu sute sau poate chiar mii de oameni.

În plus, există pericolul unor călătorii lungi şi cel al schimbării frecvente a fusului orar, lucru care poate da foarte uşor peste cap organismul unui mod.

Mai mult, jobul de stewardesă necesită numeroase abilităţi, inclusiv, de exemplu, transportul înot al unei persoane.

În cazul Wizz Air, ca mai în toate cazurile este vorba despre un salariu de bază de doar câteva sute de euro pentru stewardese.

Cât câștigă stewardesele de la Ryanair, Tarom sau Qatar Airways

Totuşi, acestea beneficiază de numeroase bonificaţii, astfel că pot ajunge lejer să câştige peste 1000 de euro pe lună.

Desigur, există posibilitatea de rotunjire a veniturilor graţie efectuării unor ore suplimentare.

O stewardesă care lucrează la Ryanair poate să câştige cel puţin 1200-1500 de euro pe lună, poate și mai mult în timp, în funcţie de vechimea în companie.

În plus, reprezentanţii companiei vor să atragă angajaţi noi şi să-şi fidelizeze angajaţii cu experienţă oferind numeroase bonusuri precum primă de angajare, bilet de avion cu discount sau training gratuit.

Emirates şi Qatar Airways sunt două dintre cele mai bine cotate companii aviatice din lume, iar acest lucru se vede şi când vine vorba despre cât câştigă stewardesele de la cele două firme, potrivit Observator.

La Qatar Airways, de exemplu, salariul de bază este de două sau chiar de trei ori mai mare decât la TAROM sau la Wizz Air.

Mai mult, se plătesc cel puţin 9 euro pentru fiecare oră de zbor şi vorbim despre un minim de 70 de ore de zbor pe lună.

Asta înseamnă câteva sute bune de euro care se adaugă la salariul de bază. În plus, se vorbeşte inclusiv de alte bonusuri, cum ar fi un bonus de acomodare.

La Emirates există informaţii conform cărora câştigul lunar, în cazul stewardeselor, se poate încadra lejer în intervalul 2000-2500 de euro.

La această sumă se adaugă şi alte avantaje precum cazare gratuită în apartamente cu două sau trei camere, plata utilităţilor, transport gratuit, bilete de avion gratuite către ţara de origine şi retur, cazare la hoteluri de top, pe banii companiei, între zboruri, etc.