Cât consumă ÎN REALITATE mașina ta. Schimbare radicală: una dintre marile „povești” ale producătorilor va deveni legendă. EXCLUSIV

Publicat: 14 05. 2013, 21:24
Actualizat: 05 07. 2016, 19:35

Comisia de Mediu a Parlamentului European a dat undă verde unei propuneri legislative care cere producătorilor de autoturisme să scadă consumul de carburant cu o medie de 3,9 litri la suta de kilometri, începând din anul 2020. De asemenea, din 2025, constructorii de mașini ar trebui să producă modele care să consume cel mult 3 litri la suta de kilometri, conform organizației de mediu Terra Mileniul III.

EUROVISION 2013. Țările care participă la PRIMA SEMIFINALĂ. Cu cine ar putea concura Cezar Ouatu la EUROVISION 2013

LOTO – LOTO 6/49, LOTO 5/40, JOKER, NOROC, SUPER NOROC, NOROC PLUS. Joi 2 mai nu au loc EXTRAGERI. Duminică sunt TRAGERILE SPECIALE ALE SĂRBĂTORILOR DE PAȘTI

REȚETĂ DE PAȘTE CIORBĂ DE MIEL: Trei modalități simple de a găti CIORBA DE MIEL

Ciorbă de miel – REȚETĂ DE PAȘTE

Drob de miel, friptură de miel, ciorbă de miel – câți miei se vor vinde în România în această săptămână. HARTA PREȚURILOR pentru masa de Paște

DROB DE MIEL – REȚETĂ DE PAȘTE 2013 pentru DROB DE MIEL

REȚETĂ DE PAȘTE 2013. Ce dulciuri să pregătești de PAȘTE: fursecuri cu ciocolată, colac împletit și prăjitură de PAȘTE 2013

COZONAC DE PAȘTE. Cea mai bună REȚETĂ DE COZONAC DE PAȘTE 2013

În prezent, autoturismele noi consumă în medie 5,5 litri de carburant la suta de kilometri, conform datelor oferite de producători. Cu toate acestea, consumul în trafic real este mai mare, de 6,6 litri la suta de kilometri, în medie.

„Acest vot contribuie la reducerea consumului de petrol, la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și la crearea unor noi locuri de muncă, cu înaltă calificare. Fixarea unei limite de emisii pentru autoturisme, pentru anul 2025, reprezintă un real progres însă, pentru a stimula tranziția către fabricarea unor autoturisme cu zero emisii ar fi nevoie de o limită de consum de 2,5 l/100 km”, a declarat Greg Archer, manager de programe pentru autovehicule cu emisii scăzute de carbon, în cadrul organizației Transport&Environment, citat de Terra Mileniul III.

Testele pentru consum de carburant ale producătorilor, înăsprite

Parlamentul european a votat, de asemenea, pentru schimbarea modului în care se realizează testele oficiale ale autoturismelor, cu scopul reducerii diferențelor care există între cifrele de consum comunicate de producători și cele obținute de către proprietarii autoturismelor, în condiții reale de trafic.

Suplimentar, membrii comisiei parlamentare au votat pentru reducerea flexibilităților la care pot apela constructorii de autoturisme, flexibilități care ar slăbi ținta pentru anul 2020  și ar încetini ritmul de reducere a consumului de carburant. Aceste flexibilități se referă la așa-numitele „super-credite”, care acordă producătorilor auto care scot pe piață modele electrice cote de emisii de dioxid de carbon. Aceste cote pot fi transferate la producția de autoturisme clasice, ceea ce permite emisii de dioxid de carbon mai mari la acestea.

Un raport al organizației Transport&Environment arăta că producătorii de autoturisme folosesc tot felul de trucuri pentru a obține un consum de carburant și emisii de dioxid de carbon cât mai mici în testele de fabrică, pe care le pot apoi declara drept oficiale.

În condiții reale de trafic, șoferii obișnuiți obțin însă consumuri mult mai mari, în medie cu 25%.

„Toți șoferii știu că de obicei este imposibil să atingi eficiența de consum oficială a producătorilor, iar pentru unele modele de mașină emisiile reale sunt acum cu 50% mai mari decât rezultatele din teste. Diferența dintre testele oficiale și performanțele din lumea reală crește. În Germania, diferența a crescut de la o medie de 7% în 2001, la 23% în 2011, astfel că în consecință a fost atinsă doar jumătate din eficientizarea anticipată a consumului de carburant”, arată raportul.

Conform raportului, există aproximativ 20 de metode prin care constructorii de autoturisme re-interpretează în mod „creativ” procedurile de testare, exploatând „portițele” și flexibilitățile permise de actualele reglementări, cu scopul de a-și supra-evalua performanțele de consum și de emisii ale modelelor fabricate.