Cât costă vaccinul antipolio la cerere

Publicat: 11 09. 2015, 17:05
Actualizat: 11 09. 2015, 17:28

Centrul Național pentru Supravegherea și Controlul Bolilor Transmisibile (CNSCBT) afișează pe site-ul propriu numele celor 30 de cabinete din România pentru vaccinare internațională unde poate fi făcută imunizarea, în cazul persoanelor care merg în zonele endemice.

În București, potrivit site-ului CNSCBT ar fi opt cabinete unde s-ar putea face imunizare împotriva poliomielitei. În fapt, fac acest vaccin Centrul de Diagnostic și Tratament „Victor Babeș”, Sanador, „Regina Maria”, Medicover, dar și la Centrul de Medicină Preventivă al Ministerului Apărării Naționale.

Cei care solicită imunizarea, întrucât urmează să călătorească într-o zonă endemică, vor plăti între 150 și 315 lei, sumă în care este inclusă și o consultație acordată de un medic specialist.

Potrivit specialiștilor, adulții din România au fost imunizați în copilărie, dar atunci când merg în zone cu risc mare de îmbolnăvire ar putea face un rapel, constând dintr-o singură vaccinare.

Ministerul Afacerilor Externe, a anunțat, joi, că Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a emis o recomandare de vaccinare (cel puțin pentru următoarele 12 luni) cu o doză de vaccin polio inactiv (VPI) a tuturor persoanelor care călătoresc pe termen scurt sau lung în Afganistan, Camerun, Guineea Ecuatorială, Etiopia, Irak, Israel, Madagascar, Mali, Nigeria, Pakistan, Somalia, Siria și Ucraina.

MAE le recomandă cetățenilor români să se informeze asupra atenționărilor emise de către instituțiile medicale autorizate din statele menționate referitor la această problemă.

Vaccinarea se va face cu patru săptămâni înaintea călătoriei sau pentru cazuri de urgență chiar înaintea plecării și va fi consemnată pe un format tip al OMS „Certificat de vaccinare sau profilaxie” (carnetul galben).

Victor Olsavszky, reprezentantul pentru România al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), a declarat, luni, că cele două cazuri de poliomielită depistate recent în Ucraina sunt rezultatul scăderii drastice a vaccinării, fiind cauzate de virusul vaccinal, ci nu de cel sălbatic.

„În Ucraina acoperirea vaccinală a scăzut foarte mult, aproape de 40 la sută, față de România, cu peste 85 la sută, comparativ cu ce recomandă OMS, de 95 la sută, comparativ cu ce avea România în 2000 – 98 la sută. În Ucraina acoperirea vaccinală la poliomielită este de sub 15 la sută, adică 15 copii din 100 sunt acoperiți complet. Riscul creșterii cazurilor de poliomielită există mai ales că a apărut un virus care a suferit mutații genetice”, a spus Olsavszky.

La rândul său, Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, a declarat că vaccinarea împotriva poliomielitei se face în cadrul programului național de imunizare a copiilor și la adulți numai dacă pleacă în zone endemice.

„România monitorizează ape reziduale pentru identificarea posibilelor boli transmisibile, cum ar fi și poliomielita. Pe lângă monitorizarea apelor, Institutul Național de Sănătate Publică, prin Centrul de Supraveghere și Control a Bolilor Transmisibile, monitorizează cazurile de poliomielită, dar și cazurile de paralizie acută flască, suferință care poate fi produsă de infecția cu virus poliomielitic, dar nu avem niciun fel de indicație că acest virus ar circula în România”, a precizat Rafila.

El a mai spus că, dacă se constată că este un număr prea mare de copii care nu au fost vaccinați, se poate trece la o campanie de recuperare a vaccinării împotriva poliomielitei, prin care toți să fie imunizați cu vaccin polio.

Potrivit lui Rafila, cel mai mare număr de copii nevaccinați sunt din București, Arad și Alba, cu o pondere sub media națională, iar catagrafia copiilor eligibili și nevacinați continuă.

La rândul său, Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”, a explicat că în România există un program de supraveghere activă, cu privire la tot ceea ce se întâmplă din punct de vedere al microorganismelor.