Cât de mare este corupția în România. Hartă și raport detaliat al Transparency International

Cât de mare este corupția în România. Hartă și raport detaliat al Transparency International
Publicat: 21/02/2018, 22:00
Actualizat: 21/02/2018, 22:18

Organizația Transparency International a prezentat miercuri raportul anual privind Indicele de Percepție a Corupției (IPC) la nivel global, gradul de corupție în sectorul public fiind stabilit prin consultarea unor experți și oameni de afaceri din cele 180 de țări incluse în analiză.

Potrivit clasamentului pe anul 2017 privind corupția realizat de Transparency International, România se situează pe locul 59 la nivel mondial, având 48 de puncte, la fel ca în 2016.

Indicele Transparency International folosește o scală de la 0 la 100, în care 0 puncte înseamnă un grad extrem de ridicat de corupție, iar 100 de puncte, lipsa corupției.

„Anul acesta, peste două-treimi din țările lumii au înregistrat punctaje sub 50, media fiind de 43 de puncte. Din nefericire, aceste performanțe slabe nu reprezintă o noutate”, observă Transparency International.

Grecia și Iordania ocupă același loc cu România în clasamentul privind corupția.

La nivelul celor 28 de state ale Uniunii Europene, România se situează pe locul 25, înaintea Ungariei (45 de puncte) și Bulgariei (43 de puncte).

Pe primele locuri în clasament, fiind considerate statele în care nivelul corupției este cel mai redus, sunt Noua Zeelandă, Danemarca, Elveția, Norvegia, Finlanda, Suedia, Singapore, Marea Britanie, Olanda, Luxemburg, Canada și Germania.

Statele Unite se situează pe locul 16, la egalitate cu Belgia și Austria. Franța ocupă locul 23, Polonia locul 36, Serbia și China sunt pe locul 77, iar Turcia este pe locul 81.

Republica Moldova se poziționează pe locul 122, iar Rusia pe locul 135.

Printre cele mai corupte țări figurează Somalia, Sudanul de Sud, Siria, Afganistan, Sudan, Yemen și Coreea de Nord.

Situația în Europa Centrală și de Sud-Est

„În anul 2017, autoritarismul s-a accentuat în Europa de Est și Sud-Est, obstrucționând eforturile anticorupție și amenințând drepturile civice. În această zonă a lumii, organizațiile nonguvernamentale și presa independentă s-au confruntat cu provocări în activitățile de monitorizare și criticare a factorilor decizionali. Spre exemplu, în Polonia, instituții guvernamentale au preluat controlul asupra administrării și distribuirii fondurilor vitale pentru organizațiile nonguvernamentale. În mod similar, în România, Guvernul a prezentat un proiect care impune condiții disproporționate de raportare ONG-urilor. Legi comparabile vizând ONG-urile au fost adoptate în țări din această regiune”, constată Transparency International.

Directorul Transparency International: UE ar trebui să monitorizeze situația corupției în toate statele membre

Ungaria, care ocupă locul 66 la nivel global, este percepută ca fiind mai coruptă decât Muntenegrul (locul 64), un stat căruia Bruxellesul i-a semnalat că deocamdată nu poate adera la UE, observă directorul general Transparency International, Carl Dolan. „Este ușor ironic că UE transmite Muntenegrului: «Nu poți fi membru UE pentru că ești prea corupt», dar în UE există un stat membru precum Ungaria”, a delarat Carl Dolan pentru agenția Reuters.

Potrivit Transparency International, situația erodării statului de drept în Ungaria s-ar putea repeta curând în Polonia, unde un alt partid de dreapta ajuns la guvernare a luat măsuri în sensul preluării controlului asupra principalelor instituții. Acest lucru evidențiază necesitatea ca Uniunea Europeană să monitorizeze corupția în toate statele membre așa cum precedează deja în România și Bulgaria, precizează Transparency International, potrivit agenției Reuters.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cum va fi influențat războiul după ce SUA au permis Ucrainei să atace Rusia cu...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
O tânără de 22 de ani care urma să fie eutanasiată s-a răzgândit cu câteva...
Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru...
Divorț surprinzător în showbiz! Vedeta pe care ai văzut-o la PRO TV într-un serial celebrul...
Ce înseamnă dacă mori în vis? Răspunsul experților în somnologie
Cine este tatăl adolescentului de 15 ani care a ieşit cu Lamborghiniul pe străzi
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
A apărut o nouă teorie în cazul morții lui Vladimir Shklyarov! Balerinul rus ar fi...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Noul Mitsubishi Outlander, acum și în România. Prezentarea noului SUV japonez – VIDEO
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Permis de conducere doar după 26 de ani pentru bărbați. Reguli mai stricte pe șoferii...
Schimbări importante în Codul Muncii. Informațiile care trebuie să ajungă la toți angajații
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Motivul pentru care Culiță Sterp și Daniela Iliescu au făcut nunta fără invitați. Soția artistului...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
David Attenborough, „profund deranjat” după ce Inteligența Artificială i-a furat vocea