Prima pagină » Știri » Cât pierd hotelurile și restaurantele de la munte pe zi pentru că nu ninge

Cât pierd hotelurile și restaurantele de la munte pe zi pentru că nu ninge

Cât pierd hotelurile și restaurantele de la munte pe zi pentru că nu ninge
Lipsa zăpezii din stațiunile montane și temperaturile crescute, care fac imposibilă producerea zăpezii artificiale, au redus cu 70-80% numărul turiștilor afllați la munte în luna ianuarie față de anul trecut, producându-le hotelurilor și restaurantelor pierderi de peste 1 milion de euro pe zi.

„Este extrem de rău. Un dezastru”, a declarat agenției MEDIAFAX George Copos, proprietarul a trei hoteluri și al unei firme de transport pe cablu în Poiana Brașov.

El spune că și industria hotelieră, și cea de transport pe cablu suferă din cauza absenței turiștilor.

„Din data de 15 decembrie nu am mai avut temperaturi cu minus. Pentru transportul pe cablu, în care am investit 17 milioane de euro, vom avea o nerealizare a bugetului de mai mult de jumătate. Și la hoteluri am avut investiții de peste 20 de milioane de euro, iar în luna ianuarie vom avea o scădre la jumătate a bugetului estimat inițial. Totul este la jumătate”, a adăugat Copos.

El spune că din cauza vremii calde, nu au putut funcționa nici tunurile care produc zăpadă artificială.

Copos este totuși într-o situație fericită cu scăderi de 50%, pentru că în cazul multor hoteluri gradul de ocupare este de doar 10-20%.

„Gradul de ocupare în Predeal, dar și în alte stațiuni, a scăzut la 20% în weekend și la zero în timpul săptămânii. Până vineri au mai fost ceva ruși la munte, care au făcut Crăciunul pe stil vechi, dar acum nu mai este nimeni. Anul trecut, pentru întreaga lună ianuarie, gradul de ocupare era de 80-90%. În perioada 4-11 ianuarie au fost anulate toate rezervările pentru restul lunii ianuarie”, spune Dan Mălușel, proprietarul hotelului Ursulețul și al discotecii The Office din Predeal.

El a afirmat că inclusiv evenimentele sportive din această perioadă au fost amânate. Printre acestea, campionatul internațional de snowmobile, care trebuia să aibă loc la Predeal în perioada 24-26 ianuarie, unde erau așteptați peste 200 de participanți din șase țări, a fost amânat pentru începutul lui martie.

„În această lună vom avea doar 20% din turiștii pe care i-am avut anul trecut în ianuarie”, estimează Mălușel.

De pierderi vorbesc și reprezentanții hotelului Piatra Mare din Poiana Brașov.

„Avem 20% din turiștii care veneau anul trecut în ianuarie. Acest lucru le aduce pagube hotelierilor. Nu ne ajută temperaturile și nu pot funcționa tunurile de zăpadă”, a afirmat directorul hotelului, Lucian Barna.

Nici la Moeciu hotelurile și pensiunile nu au motive de bucurie.

„Avem două complexe cu 800 de locuri la Moeciu și la Fundata, unde avem și două pârtii. Din acest an nu funcționează, pentru că sunt temperaturi crescute. Am avut și lotul Ucrainei de schi biatlon, care trebuia să stea două săptămâni, din 30 decembrie. Erau peste 30 de oameni, dar au plecat după câteva zile, pentru că nu era zăpadă”, a spus Bogdan Gârbacea, directorul economic al firmei Cheile Grădiștei.

Și Liviu Cocoș, primarul orașului Predeal, spune că în această perioadă sunt la munte doar 20% din turiștii care veneau anul trecut.

„S-au anulat și evenimente. Suferim cu toții, și firmele, și autoritățile locale”, a spus Cocoș.

Sorin Văduvoiu, directorul general al agenției Perfect Tour, spune că comportamentul clienților din România este unul „last minute” și în strictă concordanță cu previziunile meteo imediate, spre deosebire de cei care cumpără sejururi la schi în Austria de exemplu, unde rezervările se fac cu mult timp înainte.

„Cu siguranță, dacă nu va ninge și dacă temperaturile vor rămâne ridicate, un segment însemnat de pasionați ai sporturilor de iarna se va reorienta pentru sejururi către destinații unde există zăpadă”, afirmă Văduvoiu.

Potrivit Institutului Național de Statistică, în luna ianuarie a anului au ajuns în stațiunile de la munte aproximativ 468.000 de turiști.

„În luna ianuarie din acest an dacă vor fi în total 150-170.000 de turiști la munte, va fi bine. Hotelurile mari merg ceva mai bine pentru că au semnate contracte corporate și evenimente, dar pensiunile și unitățile mici au scăderi de 80-90%”, spune Dragoș Răducan, vicepreședintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

El spune că în medie un turist stă la munte două nopți și cheltuiește pe cazare și masă peste 100 de euro. În consecință, cei peste 300.000 de turiști care vor renunța să meargă la munte în această lună le produc hotelurilor și restaurantelor pierderi mai mari de 30 de milioane de euro, adică un milion de euro pe zi.

„Oamenii care au renunțat sunt persoane cu venituri medii sau mari și care în weekend merg la baruri sau restaurante. Deci dacă aceștia nu mai ajung la munte câștigă Centrul Vechi din București, mall-urile, cluburile, barurile și restaurantele”, a adăugat Răducan.

Turoperatorii spun că pierderile ar fi mult mai mici dacă oferta din stațiunile montane ar include mai multe posibilități de agrement.

„Încălzirea globală și dispariția zăpezii din stațiunile de munte este un proces lent, care a început, însă, de câțiva ani și care va continua. Singura soluție pentru a combate scăderea traficului turistic este diversificarea ofertei și apariția a noi modalități de petrecere a vacanței, cum ar fi construirea de aqua parcuri în stațiunile de munte”, crede Alin Burcea, proprietarul agenției de turism Paralela 45.

Și Răzvan Filipescu, președintele Autorității Naționale pentru Turism (ANT), spune că investitorii ar trebui să se concentreze pe agrement.

„Noi îi încurajăm și vrem să identificăm noi posibilități de dezvoltare a agrementului. Vom iniția un dialog cu autoritățile locale pentru a dezvolta infrastructura de agrement”, a mai spus el.

Dan Mălușel spune că stațiunile montane ar trebui să se reorienteze și spre alte activități și să se transforme și în stațiuni balneare unde oamenii vin și să se refacă, nu doar să schieze.

„Să fim mai buni, asta trebuie făcut. Dumnezeu dă frigul”, afirmă George Copos.

Autor

Citește și