Cât va plăti Poliția Română pe bilete de avion pentru repatrierea cetățenilor extrădați
Prin acest acord vor fi achiziționate până la 5.600 de bilete pentru extrădați, plus a unui număr dublu de bilete pentru polițiști.
Contractul cu valoarea cea mai mare, respectiv 3,55 milioane euro, a fost încheiat cu Olimpic International Turism, care va asigura biletele pentru șapte destinații, respectiv Lisabona, Bruxelles, Barcelona, Madrid, Frankfurt, Munchen și Praga.
Olimpic International Turism și-a mai adjudecat și un cotract în valoare de 1,43 milioane euro, în baza căruia acoperă transporturile pentru 34 de orașe din Europa, SUA, Asia, Africa și America.
Un alt contract important, în valoare de 2,55 milioane euro, a fost câștigat de Danco Pro Communication, care va furniza biletele pentru opt destinații, printre care Amsterdam, Londra, Monte Carlo (via Nisa), Roma, Milano și Paris.
Operatorul aerian de stat Tarom și-a adjudecat două contracte, de 82.000 euro, respectiv 385.000 euro, pentru tranzitul din Dublin, Aman, Beirut, respectiv Viena.
Perfect Tour, cea mai mare agenție de turism din România după rulajul din 2013, va furniza biletele pentru Zagreb, Valencia, Erevan și Sarajevo, iar Eximtur pe cele pentru Zurich, în baza unor contracte de 234.000 euro, respectiv 163.000 euro.
Round The World Travel a câștigat alte două contracte, de 343.000 euro (Sidney și Melbourne), respectiv de 756.000 euro, cel din urmă acoperind 18 destinații, printre care Seul, Tokyo, Chicago sau Havana.
Contractele au fost atribuite prin licitație deschisă, pentru prețul cel mai mic, și acoperă 78 de destinații din totalul de 87 prevăzut în caietul de sarcini anexat anunțului de participare.
Pentru toate cele 87 de destinații, IGPR a estimat că va avea nevoie de minim 87 și maxim 5.846 de bilete, pentru extrădați, respectiv între 174 și 11.692 bilete pentru polițiști.
Potrivit caietului de sarcini, locațiile unde ar putea fi solicitate cele mai multe bilete sunt Roma, Milano și Madrid (între 1 și 700 bilete pentru extrădați, respectiv între 2 și 1.400 bilete pentru polițiști).
La polul opus, cele mai puține bilete ar putea fi cerute pentru Tel Aviv (1-3 pentru extrădați și 2-6 pentru polițiști), respectiv Santiago de Chile, Phnom Penh, Cape Town, Johannesburg, Beirut și Singapore (1-4 pentru extrădați și 2-8 pentru polițiști).
„Ofertele de prețuri ale biletelor vor fi prezentate în euro, prețul menționat fiind total, incluzând indiferent de natura lor, toate cheltuielile, comisioanele și taxele aferente biletului de avion. Nu se vor oferta bilete de avion pentru companiile low-cost sau semi-low-cost și nici nu se vor transfera rezervări sau bilete la astfel de companii în locul rezervărilor inițiale”, se arată în document.
Fără TVA, valoarea totală a celor 9 contracte, atribuite prin licitație deschisă, se ridică la 9,5 milioane euro. Finanțarea va fi asigurată de la bugetul de stat.