„S-a tras tare în ultimele zile la lucrările de reabilitare a autostrăzii A2 Bucureşti – Fundulea, pentru ca weekendul viitor, de Paşte, să se poată circula fără restricţii pe acest sector.
Echipele din CNAIR au fost zilnic în teren, iar colegul meu, secretarul de stat Cosma Horatiu, s-a asigurat că graficele accelerate de lucru se respectă.
Până miercuri ar trebui să fie gata şi marcajele şi circulația, reechisă complet pe două sensuri între Bucureşti şi Fundulea”, a scris Cătălin Drulă pe Facebook.
Procedurile de reabilitare pe cei 24 km au presupus frezarea pe 8 cm a dalelor de beton, reparații la îmbinările plăcilor, apoi un strat de 2 cm de mortar și un strat de 6 cm de asfalt, spune ministrul Drulă, iar la toamnă ar urma să se reabiliteze următorii trei kilometri.
Ministrul de resort a mai explicat că singurele restricții care urmează să existe în weekendul prelungit vor fi la Cernavodă, unde traficul este deviat.
„Se lucrează începând din februarie și la reabilitarea podului dunărean de la Cernavodă, pod construit în anii ’80. Unul dintre sensuri este închis pentru aceste lucrări, dar de la 1 iunie se va redeschide, pentru ca pe perioada estivală să nu existe gâtuiri de trafic. Lucrările vor fi apoi reluate începând cu această toamnă.
Pentru weekendul lung care urmează, rămâne această restricție la Cernavodă, cu traficul deviat. Colegii mei au discutat și cu Poliția Rutieră pentru a lua toate măsurile necesare, astfel încât disconfortul produs de șantierul de la Cernavodă să fie minimizat”, a mai scris ministrul Cătălin Drulă.