Prima pagină » Știri » Cătălin Ilnițchi, rănit la Colectiv, confirmă: Am plecat în Israel cu o infecție din spital

Cătălin Ilnițchi, rănit la Colectiv, confirmă: Am plecat în Israel cu o infecție din spital

Cătălin Ilnițchi, rănit la Colectiv, confirmă: Am plecat în Israel cu o infecție din spital
Buzoianul Cătălin Ilnițchi, rănit în clubul Colectiv și aflat în comă timp de o lună, spune, într-un interviu acordat unui ziar local, că pe lângă arsurile grave a avut și o infecție intraspitalicească, despre care a aflat la Spitalul Tel Hashomer din Israel, unde a fost transferat de la Floreasca.

Într-un interviu publicat de cotidianul buzoian Opinia, fotograful Cătălin Ilnițchi a povestit momentele dinaintea incendiului din clubul Colectiv, în urma căruia au murit 63 de persoane.

Cătălin Ilnițchi a povestit că a mers la concertul trupei Goodbye to Gravity întrucât membrii formației îi erau prieteni, dar și pentru că niciunul dintre colegii săi fotografi nu putea ajunge la concert.

„Oricum, chiar dacă nu trebuia să fac poze pentru concert, cred că tot m-aș fi dus la concert pentru că eram prieten cu băieții din trupă. Voiam cu tot dinadinsul să ascult noul lor album. Ciudat este că veneam după o săptămână grea la muncă și, în seara aia, am zis că parcă aș face o pauză, mai ales că mama venise atunci la mine la București. Nefiind însă niciun fotograf disponibil de la noi de la muncă, am zis să nu îi las pe băieți fără fotograf la concert. Nu aș fi vrut să mă duc și parcă aș fi vrut. Eram în dubii…”, își amintește Cătălin Ilnițchi.

El spune că nu a văzut efectiv momentul în care a izbucnit focul, iar tinerii aflați în club s-au comportat normal, îndreptându-se spre ieșire fără a intra în panică, situație care s-a schimbat însă atunci când au ajuns la ieșire.

„(…) nu credeam că va fi așa de grav. Lumea s-a comportat relativ ok – s-a îndreptat spre ieșire în pas grăbit, dar fără țipete. Situația s-a schimbat la ieșire, în dreptul containerului, pentru că acolo lumea s-a împiedicat de prag și erau foarte mulți căzuți pe jos. Cei care erau în dreptul ușii rămase închise țipau: «Dați-ne drumul, că ne omorâți!». Totul pe un întuneric absolut”, a povestit Cătălin Ilnițchi, care susține că la un moment dat a simțit că șansele să scape sunt „destul de mici”.

Deși a ieșit printre primii, după cum își amintește, Cătălin Ilnițchi a afirmat că era „destul de amețit”, iar la un moment dat scotea „fum negru” când respira.

Buzoianul a povestit și că pompierii au ajuns repede la locul incendiului, iar el a urcat printre primii în salvările venite, ajutat fiind de două fete.

„Afară m-au preluat două fete… Pompierii au apărut după vreo două minute de când am ieșit eu din club. Destul de repede deci, dar încă era multă lume care se chinuia să iasă. Cele două fete m-au ajutat să mă întind pe jos. Deja scoteam fum negru când respiram. M-am întins, apoi am auzit salvările, fetele au tras de mine să mă ducă la ambulanță și m-am suit în cea de a doua ambulanță. (…) În îmbulzeala de la ușă mi-a alunecat de pe umăr rucsacul cu obiectivele. Fiind amețit, nu mi-am dat seama de gravitatea situației și mă gândeam că bag mâna la intrare și îmi iau rucsacul. Lucrul acesta nu s-a mai întâmplat și le sunt mai mult decât recunoscător fetelor acelea două, pentru că nu m-au lăsat”, a afirmat Cătălin Ilnițchi.

El a spus că a ajuns conștient la Spitalul Floreasca, însă în scurt timp și-a pierdut cunoștința și și-a revenit când era în spitalul din Israel.

„Am ajuns, am coborât pe picioarele mele din salvare, m-am dus în sala de urgențe și acolo m-au așezat pe o targă. M-au acoperit cu o folie specială, mi-au făcut un calmant și apoi mi s-a rupt filmul. La mine a fost o arsură a căilor respiratorii interne și intoxicația cu fum. Plus o infecție cu care am plecat din România în Israel, o infecție dobândită în spital, așa mi s-a spus în Israel”, a declarat el.

Cătălin Ilnițchi a fost o lună în comă, trezindu-se în spitalul din Israel, unde a ajuns în stare gravă. Acolo, buzoianul a fost scos din starea de sedare, după care medicii au început fizioterapia și recuperarea, care a decurs neașteptat de bine.

„M-am trezit în Israel. Acolo a urmat o perioadă treptată de desedare. Atunci a fost puțin mai dificil. Apoi am început fizioterapia și recuperarea propriu-zisă. Mi-au spus că lucrurile au mers peste așteptările lor și așa am ajuns acasă înainte de sărbători”, a mai povestit Ilnițchi.

Acum, la aproape două luni de la tragedie, el le mulțumește atât prietenilor, care s-au mobilizat pentru el, cât și medicilor din România: „Știu că prietenii mei din București și Buzău, alături de familie, au făcut tot posibilul să îmi întocmească un dosar medical pentru a putea pleca într-un spital mai bine pregătit. Din câte am înțeles, au venit comisii medicale din diverse țări, dar nu știu încă cum de pe mine m-a văzut comisia din Israel. Am mai înțeles că transportul meu în Israel a fost suportat de o persoană care a vrut să rămână anonimă. Vreau să îi mulțumesc din suflet”.

El a mai spus că a aflat despre moartea unor prieteni ai săi în urma incendiului doar spre sfârșitul perioadei de spitalizare, întrucât medicii au vrut ca el să se poată recupera și că în Israel a avut „un psihiatru bun, care a limitat cât mai mult traumele psihice”.

Întors în țară, Cătălin Ilnițchi va continua perioada de recuperare și nu este exclus să mai fie supus și altor intervenții, dacă medicii români vor crede de cuviință. În plus, el a spus că abia așteaptă să-și reia munca.

În momentul declanșării incendiului din Colectiv, fotograful Cătălin Mircea Ilnițchi se afla chiar lângă scena pe care concerta trupa Goodbye to Gravity. El a fost internat la Spitalul de Urgență „Floreasca” din București, în stare critică, fiind transferat apoi la Spitalul Sheba – Tel Hashomer din Israel, unde a avut-o alături pe mama sa. Ei s-au întors în țară săptămâna trecută.

În urma incendiului din 30 octombrie 2015 din Colectiv și-au pierdut viața 63 de persoane, dintre care 27 de persoane au murit în aceeași noapte, iar ulterior 24 în spitalele din țară și 12 dintre răniții transferați în străinătate.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Care este gradul de ocupare în hotelurile din România de Crăciun și Revelion?