Prima pagină » Știri » Câte intervenții au avut pompierii și SMURD de Crăciun

Câte intervenții au avut pompierii și SMURD de Crăciun

Câte intervenții au avut pompierii și SMURD de Crăciun
Pompierii au intervenit la peste 3.300 de cazuri în perioada Crăciunului, dintre care 177 de incendii, cu 25 la sută mai puține față de perioada sărbătorilor de anul trecut, iar echipajele de prim ajutor medical au avut 2.836 de cazuri, 2.440 de persoane primind asistență medicală.

În Ajun, în prima și a doua zi de Crăciun, cei peste 15.000 de pompieri care au fost la datorie au fost solicitați să intervină la 3.305 situații de urgență, dintre care 177 de incendii, 2.836 pentru acordarea primului ajutor medical, 19 misiuni de descarcerare și 65 pentru deblocare și salvare, arată Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), într-un comunicat de presă transmis duminică agenției MEDIAFAX.

În cele trei zile, 2.440 persoane au fost asistate medical de către echipajele de prim ajutor medical de la ISU, iar 24 au fost salvate din medii care le puneau în pericol viața.

Numărul intervențiilor la care au participat echipajele inspectoratelor pentru situații de urgență a crescut cu 13 la sută față de perioada sărbătorilor de anul trecut, ca urmare a numărului solicitărilor pentru acordarea primului ajutor medical.

Numărul incendiilor a scăzut cu aproape 25 la sută față de anul trecut, dar în cele trei zile au fost înregistrate situații în care intervenția pompierilor a dus la salvarea mai multor persoane din calea flăcărilor. Principalele cauze care generează incendii în locuințe rămân instalațiile electrice cu defecțiuni sau improvizații, precum și coșurile de fum necurățate sau deteriorate.

O intervenție de amploare a avut loc în localitatea Viișoara, din județul Bistrița, unde peste 30 de pompieri au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un bloc de locuințe. În urma inccendiului, un copil de opt ani care s-a intoxicat cu fum a fost asistat de echipajul SMURD și transportat la spital. Ceilalți 130 de locatari au fost evacuați preventiv din clădire, fiind cazați temporar în spațiile puse la dispoziție de primărie. În acest moment, aceștia s-au întors în locuințele lor, doar 12 persoane rămânând cazate în acele spații, a precizat IGSU.

O altă misiune de salvare a fost în ajunul Crăciunului, salvatorii din Dâmbovița reușind să scoată în viață o femeie căzută într-o fântână de peste 10 metri adâncime. În mai puțin de 30 de minute, un pompier a coborât în fântâna cu diametrul de aproximativ un metru și a reușit să o aducă pe femeie la suprafață, conștientă, ulterior fiind transportată la spital.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Infotrafic: Ceața îngreunează circulația pe mai multe drumuri din sudul țării
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Horoscop 15 decembrie 2025: Zodiile care trebuie să fie atente: Tensiuni la bani, întârzieri și recunoaștere neașteptată
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Câți dintre americani cred că Donald Trump știa despre presupusele crime ale lui Jeffrey Epstein