Categoriile de salariați pentru care statul va suporta plata unei părți din CASS. Dăncilă: „Am cerut imediat măsuri de echilibrare”

Publicat: 08 02. 2018, 17:10
Actualizat: 08 02. 2018, 17:12

„În urma dezbaterilor din ultimele zile pe tema efectelor Legii salarizării, dar și a mutării contribuțiilor de la angajator la angajat, au reieșit unele probleme. Acolo unde au fost identificate probleme, am cerut imediat măsuri de echilibrare, astfel încât nicio categorie socio-profesională să nu aibă de pierdut”, a spus Dăncilă.

Ea a arătat că în ședința de Guvern de joi vor fi adoptate o serie de măsuri pentru menținerea venitului lunar net cel puțin la nivelul lunii decembrie 2017 pentru angajații din sectorul privat care beneficiază de scutiri de impozit pe venitul realizat.

„Avem patru categorii și anume angajații din IT, cei pe cercetare, dezvoltare și inovare, persoanele care desfășoară activități sezoniere și salariații cu dizabilități încadrați cu handicap grav sau accentuat. Pentru aceste categorii statul își va asuma plata unei părți din contribuția de asigurări sociale de sănătate printr-un mecanism simplificat”, a spus premierul.

Dăncilă a arătat că de această facilitate vor beneficia angajații ai căror angajatori nu au reușit din resurse proprii să mențină nivelul salarial la nivelul lunii decembrie 2017 și care, totodată, nu și-au diminuat totalul cheltuielilor de personal față de luna precedentă.

O altă prevedere a OUG pe care Guvernul o va adopta joi, potrivit lui Dăncilă, asigură cel puțin menținerea venitului net pentru angajații din sistemul public, dar și privat care lucrează part-time.

„Mai exact, începând cu luna ianuarie 2018 personalului angajat în baza unui contract individual de muncă cu timp parțial i se va reține CAS și CASS doar la salariul realizat, chiar dacă acesta va fi mai mic decât salariul minim pe economie, iar diferența va fi suportată în numele angajatului de instituția bugetară angajatoare sau de către angajatorul privat”, a subliniat Dăncilă.

Premierul a arătat că o altă măsură este cea care vizează șomerii și celelalte categorii de salariați care se află în perioada de concediu medical și beneficiază de indemnizații de asigurări sociale de sănătatate, pentru care baza de calcul a contribuțiilor sociale va fi redusă de la valoarea reprezentând salariul mediu brut corespunzător numărului zilelor lucrătoare din concediul medical la venitul efectiv realizat.

„În perioada imediat următoare ne vom asigura că Legea salarizării unitare își va atinge obiectivul, acela de a face ordine și echitate în sistemul de salarizare. Aș vrea să fac un apel public atât la membrii Guvernului cât și la reprezentanții mass-media, sindicate, patronate și toate celelate categorii implicate să dăm dovadă de deschidere și responsabilitate în comunicarea publică”, a mai spus Dăncilă.