Câteva mii de zboruri au fost anulate în toată lumea, înaintea Crăciunului, din cauza Omicron
Mai mult de 2.000 de zbouri din întreaga lume au fost anulate înainte de Crăciun din cauza răspândirii accelerate a variantei Omicron a coronavirusului. Aproape un sfert dintre acestea sunt zboruri din Statele Unite.
Conform site-ului Flightaware, vineri la ora 15:40 GMT cel puţin 2.116 de zboruri erau anulate, dintre care 499 sunt legate de Statele Unite, fie că sunt internaţionale sau interne. Până joi, 2.231 de zboruri au fost anulate, potrivit sursei citate.
Multe companii au invocat noul val al pandemiei, care afectează în special echipajele, ca fiind una dintre principalele cauze legate de aceste anulări.
Potrivit Flightaware, United Airlines a trebuit să anuleze vineri peste 170 de zboruri sau 9% dintre cele programate.