Prima pagină » Știri » Câți ani de închisoare va executa Gheorghe Ștefan. Pedepsele pentru cazul Microsoft și cel de trafic de influență au fost contopite

Câți ani de închisoare va executa Gheorghe Ștefan. Pedepsele pentru cazul Microsoft și cel de trafic de influență au fost contopite

Câți ani de închisoare va executa  Gheorghe Ștefan. Pedepsele pentru  cazul Microsoft și cel de trafic de influență au fost contopite
Tribunalul Prahova a admis, joi, cererea formulată de fostul primar din Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, de contopire a celor două pedepse primite în dosarele Microsoft și cel în care a fost acuzat de trafic de influență, alături de Vasile Blaga.

Potrivit portalului instanțelor, magistrații Tribunalului Prahova au decis să admită cererea formulată de Gheroghe Ștefam, zis Pinalti, de contopire a pedepselor primite de fostul primar din Piatra Neamț, constatând că „ legea penală mai favorabilă este Codul penal din 1969… faptele sunt concurente”.

Astfel, pedepesele primite de Gheorghe Ștefan în dosarele Microsoft și cel de trafic de influență, de 3 ani și 6 luni, respectiv 3 ani, au fost contopite, „condamnatul urmând să execute, în final, pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani și 6 luni închisoare.

Soluția nu este definitivă, având drept de contestație în termen de 3 zile de la  comunicare.

Gheoghe Ștefan a fost acuzat de procurorii DNA Ploiești de trafic de influență și folosirea influenței funcției de conducere într-un partid politic, în scopul obținerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în dosar fiind cercetat și fostul lider PDL, Vasile Blaga.

În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut că în perioada 2009 – 2012, Ștefan Gheorghe, în calitate de vicepreședinte al partidului aflat la guvernare, „în scopul obținerii de sume de bani atât pentru sine, cât și pentru partid, și-a folosit în mod direct influența deținută în mediul politic și a determinat persoanele cu putere de decizie de la nivelul ministerelor de resort să numească la conducerea unei companii naționale din domeniul energiei o anumită persoană”.

În aceeași perioadă, Gheorghe Ștefan i-a condiționat persoanei numite prin influența sa, că va fi menținută în funcția de conducere la compania națională din energie dacă vor fi atribuite societății reprezentate de un om de afaceri din anturajul său o serie de contracte de achiziții servicii și produse IT.

„În paralel, inculpatul Ștefan Gheorghe i-a promis omului de afaceri că va interveni la directorul companiei, astfel încât firma sa să câștige licitațiile publice organizate, iar în schimb, a pretins și a primit un procentaj cuprins între 10 și 25% din valoarea fiecărui contract astfel încheiat, primind pentru sine și pentru formațiunea politică din care făcea parte suma totală de aproximativ 10.000.000 lei (circa 2.350.000 euro), din care 700.000 euro au ajuns la Blaga Vasile (trimis în judecată de procurorii anticorupție la data de 28 noiembrie 2016 – comunicat nr. 1466/VIII/3 din 28 noiembrie 2016), care cunoștea dinainte mecanismul descris anterior și cu care a fost de acord”, potrivit DNA.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Serviciile ucrainene lovesc greu în armata rusă. Un avion-cheie a fost scos din luptă înainte de distrugerea submarinului din Novorossiisk
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Ce au descoperit astronomii pe orbita unei stele antice?