Câți bani pot primi municipalitățile pentru a instala rețele WI-Fi în spații publice
Comisia pune la dispoziție, în această etapă, 3.400 de vouchere în valoare de 15.000 de euro fiecare, pe care municipalitățile le pot folosi pentru a instala rețele Wi-Fi în spații publice, inclusiv în primării, biblioteci, muzee, parcuri și piețe.
Proiectul WiFi4EU, cu un buget în valoare totală de 120 de milioane de euro, se desfășoară pe parcursul a mai multor apeluri, în toate cele 28 de state membre, precum și în Norvegia și Islanda. Odată ce municipalitățile s-au înregistrat pe platforma WiFi4EU, acestea vor putea aplica pentru un voucher printr-un simplu click.
Comisia Europeană va selecta beneficiarii respectând principiul primul venit, primul servit, asigurând respectarea echilibrului geografic. Primul apel WiFi4EU a avut loc în noiembrie 2018, și la el au participat peste 13.000 de municipalități din întreaga Europă cu un total de 2.800 de vouchere acordate.
Foto: Hepta