Prima pagină » Știri » Câți bani poți împrumuta familiei sau prietenilor pentru a nu avea probleme cu legea

Câți bani poți împrumuta familiei sau prietenilor pentru a nu avea probleme cu legea

Câți bani poți împrumuta familiei sau prietenilor pentru a nu avea probleme cu legea

Din ce în ce mai mulți români ocolesc băncile, mai ales atunci când vine vorba de a face un împrumut, în contextul în care dobânzile variabile, ROBOR-ul și IRCC-ul au creat pentru unii dintre români datorii aproape imposibil de plătit. Iată însă ce condiţii trebuie îndeplinite pentru a nu fi considerați de autorități drept cămătari.

Astfel, atunci când vine vorba de urgențe financiare, oamenii au început să caute alternative, cum ar fi tradiționalul împrumut de la o altă persoană. Potrivit unui studiu de piaţă, citat de Agerpres, 47% dintre români ar apela la familie sau prieteni, atunci când au nevoie de bani.

În acest context, este bine să știi ce condiţii trebuie să îndeplinești pentru ca împrumutul realizat să fie legal.

Conform definiției, împrumutul este un contract prin care una dintre părți îi dă celeilalte o parte din anumite lucruri, cu obligația celeilalte părți ca, la scadență, să-i restituie primei părți o parte egală de lucruri, de același gen si aceeași calitate.

În România, împrumutul este reglementat de Codul Civil, în capitolul IX, scrie antena3.ro.

De asemenea, legislația în vigoare permite și împrumuturile cu dobândă dintre persoanele fizice, acestea fiind reglementate de Titlul XI din Codul Civil în completare cu O.G. 13/2011, act normativ care detaliază drepturile și obligațiile părților privind dobânda.

Condiţii pentru a acorda un împrumut legal

Astfel, dobânda stabilită pentru împrumuturile între persoane fizice nu poate depăși cu mai mult de 50% dobânda legală, se arată în art. 5 din O.G. 13/2011.

De reţinut că, dobânda legală pentru persoanele fizice se stabilește în funcție de dobânda de referință a Băncii Naționale a României din care se scade un procent de 20%.

Contractul de împrumut poate fi înscris sub semnătură privată. Asta înseamnă că poate fi întocmit și semnat de părți, fără intervenția vreunui organ al statului.

De cealaltă parte, potrivit  Art. 351 din Noul Cod Penal camăta este definita ca fiind „darea de bani cu dobândă, ca îndeletnicire, de către o persoană neautorizată”, infracțiune care se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.

Marinela Sârbu este absolventă a Facultății de Jurnalism în cadrul Universității Hyperion din București. În presa scrisă, a activat timp de doi ani ca redactor pe secția Externe în cadrul agenției ... vezi toate articolele

Citește și