Câți lei a primit amendă TAXIMETRISTUL din Cluj-Napoca, după ce a refuzat o clientă pe motiv că este unguroaică
Șoferul din Cluj care a refuzat să transporte o femeie pentru că e unguroaică, a fost depistat de Poliția Locală Cluj-Napoca și a fost amendat!
Taximetristul clujean a refuzat o clientă pentru că e unguroaică, mai mult decât atât, bărbatul nu s-a limitat doar la asta, ci a și jignit-o folosind cuvinte josnice, precum „bozgoroaică”.
Astfel, clujeanul a primit 500 de lei amendă.
„Ca urmare a articolului publicat în data de 01.03.2023 în ”Știri de Cluj”, referitor la refuzul unui taximetrist de a efectua o cursă taxi solicitată în data de 28.02.2023. ora 18,33, precum și în ceea ce privește comportamentul necorespunzător al taximetristului, au fost efectuate verificările care se impun în acest caz.
Astfel, a fost depistat conducătorul autovehiculul taxi în cauză, acesta fiind sancționat contravențional cu amenda de 500 lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 38/2003 actualizată, privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere.
Totodată. în situația în care același conducător auto va fi depistat că săvârșește o nouă contravenție în legătură cu activitatea de taximetrie desfășurată, se va propune suspendarea autorizației taxi pentru o perioadă cuprinsă între 1-3 luni, conform art. 27. alin. (1) din Regulamentul de taximetrie, aprobat prin H.C.L. nr. 737/2019, pentru săvârșirea de abateri repetate de la prevederile regulamentului”, precizează Poliția Locală Cluj-Napoca.
Întâmplări de acest gen, foarte rare în Cluj-Napoca
Cazul este incredibil pentru un oraș de talia Clujului, unde relațiile interetnice sunt foarte strânse.
Desigur, au mai fost cazuri de șoferi de autobuz pe rute județene, care au fost reclamați pentru că le-au spus pasagerilor să nu mai tot vorbească în maghiară, însă vorbim de orașe mici sau localități mai îndepărtate.
Din fericire, în Cluj-Napoca, astfel de incidente sunt foarte rare, potrivit ȘtirideCluj.