Câți refugiați ar urma să primească România. NOILE COTE discutate la nivelul Uniunii Europene
This browser does not support the video element.
Propunerea Comisiei Europene va fi făcută publică miercuri, potrivit Reuters. În total, 160.000 de refugiați, aflați în Grecia (66.400), Italia (39.600) și Ungaria (54.000), vor fi relocați. Un anunț oficial privind noile cote urmează să fie făcut miercuri de președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker.
Victor Ponta a declarat că ședința CSAT în care se va discuta despre criza refugiaților va avea loc, cel mai probabil, săptămâna viitoare, când se va decide asupra cotei de refugiați, adăugând că, în opinia sa, România nu poate accepta mai mult decât capacitatea sa de 1.500 de locuri. Și Polonia a anunțat că nu poate primi mai mult de 2.000 de persoane. În noua schemă propusă de CE, Varșovia ar trebui să primească aproape 12.000 de persoane.
Slovacia a anunțat deja că nu dorește să primească musulmani. Bratislavei îi revin 2.287 de refugiați.
Germania va duce greul, cu 40.000 de refugiați primiți. Afluxul de migranți în Germania, „care îți taie respirația”, va „ocupa și schimba” țara în următorii ani, a declarat cancelarul Angela Merkel, subliniind că Berlinul nu poate soluționa singur criza, relatează BBC News online.
Merkel a anunțat, de asemenea, că Germania va urgenta procedurile de azil, va construi locuințe suplimentare și va angaja suma de 6 miliarde de euro. Însă a subliniat că țara sa nu poate soluționa singură criza și a îndemnat toate statele membre ale UE să accepte migranți.
Ungaria, Grecia și Italia nu vor face parte din schema de distribuire UE, deoarece se consideră că au făcut deja eforturi mari în această criză, iar Marea Britanie, Irlanda și Danemarca sunt exceptate de la legislația europeană privind azilul.
Totuși, premierul britanic David Cameron a anunțat că țara sa va primi „mii de noi refugiați sirieni”, după ce a acceptat deja peste 5.000, transmite The Guardian.
Câți refugiați primește fiecare țară potrivit noii scheme UE:
Austria – 4.853 de persoane
Belgia – 5.928
Bulgaria – 2.172
Croația – 1.811
Cipru – 447
Cehia – 4.306
Estonia – 1.111
Finlanda – 3.190
Franța: 30.783
Germania: 40.206
Letonia – 1.043
Lituania – 1.283
Luxemburg – 808
Malta – 425
Olanda – 9.261
Polonia – 11.946
Portugalia – 4.775
Romania – 6.351
Slovacia – 2.287
Slovenia – 1.126
Spania – 19.219
Suedia – 5.838