Prima pagină » Știri » Câți români au fost uciși de droguri în 2013

Câți români au fost uciși de droguri în 2013

Câți români au fost uciși de droguri în 2013
Câți români au fost uciși de droguri în 2013

Potrivit sursei citate, în 2013, Institutul Național de Medicină Legală (INML) a raportat 30 de decese cauzate în mod direct de consumul de stupefiante. Dintre acestea, 28 au avut loc în București și căte unul în județele Ilfov și Arad.

Tot anul trecut au fost identificate de către medicii legiști și nouă cazuri în care moartea, chiar dacă a survenit din alte cauze, s-a dovedit că a avut legătură cu consumul de droguri.

În același timp, potrivit ANA, în 2013, 1.054 de cosumatori de droguri injectabile au contactat boli infecțioase, numărul acestora menținându-se aproximativ egal cu cel înregistrat în 2012, când au fost 1.110 cazuri, și în 2011, când au fost luate în evidență 934 de situații de acest fel.

Anul trecut, autoritățile au stabilit că numărul persoanelor care își administrează droguri injectabile și care au contactat virusul HIV a „crescut alarmant”. Astfel, dintre cei 809 consumatori de droguri de acest gen testați HIV, 398 au fost seropozitivi, „ceea ce reprezintă o dublare a acestui tip de prevalență față de anul anterior”, se arată în Raportul Agenției Naționale Antidrog.

În ce privește infectarea cu hepatită de tip B, din 423 de narcomani testați, pentru 117 rezultatul a fost pozitiv. Dintre aceștia, 98 au fost bărbați, iar 19, femei.

Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate armele subordonate acestuia, în special Poliția ... vezi toate articolele

Citește și