Catolicii sărbătoresc duminică Paștele, cu cinci săptămâni înaintea ortodocșilor

Credincioșii catolici serbează duminică Paștele, cu cinci săptămâni înaintea ortodocșilor, acesta fiind cel mai mare interval între sărbătoarea Învierii Domnului la cele două Biserici, care, altfel, au unele tradiții și obiceiuri asemănătoare legate de acest eveniment.

După ce au participat la comemorarea intrării solemne a lui Isus în Ierusalim, în Duminica Floriilor, credincioșii romano-catolici comemorează Patima și Moartea Domnului, în timpul Săptămânii Sfinte, și se pregătesc să-l întâmpine pe Cristos Cel Înviat.

În Catedrala „Sf. Iosif” din București, celebrările din timpul Săptămânii Sfinte și din Solemnitatea Învierii Domnului au ajuns, vineri, la Patima Domnului. În sâmbăta sfântă (Vigilia Pascală), începând cu ora 23.00, tot la Catedrala „Sf. Iosif” din Capitală, romano-catolicii vor începe celebrarea Învierii Domnului.

Paștele, indiferent de data la care este sărbătorit, reprezintă cea mai mare sărbătoare a creștinilor. Doi ani la rând, în 2010 si 2011, Paștele a fost sărbatorit în aceeasi zi de toți creștinii – ortodocși, catolici, greco-catolici, evanghelici și reformați, dar și de cei din cultele neoprotestante. Următorul an în care Paștele va fi din nou sărbătorit în aceeași zi, respectiv la 20 aprilie, de ortodocși și catolici va fi 2014.

Numele sărbătorii vine de la cuvântul „pesah” al vechilor iudei, care înseamnă „trecere”. Mai întâi, cuvântul a desemnat trecerea sau aducerea lumii de către Dumnezeu dintru neființă întru ființă, iar apoi, trecerea poporului israelian, scăpat de la moarte prin sângele mielului pascal, din robia egipteană la libertatea deplină.

Dacă mielul pascal a prefigurat, încă de atunci, sacrificiul și jertfa de pe cruce a Mântuitorului Isus Cristos, sărbătoarea de Paște a continuat să reprezinte, pentru fiecare creștin în parte, o trecere, atât de la moarte la viață cât și de la robia păcatelor la starea de libertate a fiilor lui Dumnezeu, de la rău la bine.

Modul sărbătoririi Paștelui a fost diferit de-a lungul timpului, deși, în esență, s-a păstrat ca în primele veacuri. Pentru creștinii primelor secole, Învierea Domnului era cel mai mare eveniment din istoria mântuirii, care stă la temelia Bisericii creștine. Noaptea de Paște era petrecută în biserici, cu priveghi și rugăciuni. Tot atunci avea loc botezul catehumenilor (candidații la botez), iar momentul Învierii era întâmpinat cu cântări de bucurie, cu săvârșirea Sfintei Jertfe și cu lumini multe, semn al bucuriei și luminării duhovnicești.

Astăzi, Noaptea Sfântă a Învierii aduce binecuvîntarea focului în afara bisericii, aprinderea lumînării pascale, preconiul pascal (o cîntare specială adresată lui Cristos, lumina lumii), lecturi din Vechiul Testament, proclamarea Evangheliei Învierii, înnoirea făgăduințelor de la Botez și împărtășirea credincioșilor. La finalul sfintei Liturghii, există și obiceiul de a merge în procesiune cu lumânarea pascală, simbolul Învierii lui Cristos, pe străzile orașului.

În duminica Paștelui, în fața a mii de credincioși, Suveranul Pontif va celebra Mesa de Înviere, în piața San Pietro de la Vatican. De la balconul bazilicii, Suveranul Pontif va rosti, în zeci de limbi, tradiționalul mesaj de Paște și binecuvântarea „Urbi et orbi”.

Liturghia zilei de Paște se celebrează, cu mare solemnitate, duminica. În locul actului penitențial, se face stropirea cu apa binecuvântată în noaptea precedentă, pentru a aminti de botez. Lumânarea pascală este pusă lângă amvon sau lângă altar, unde rămâne acolo tot timpul pascal și este aprinsă la celebrările liturghice importante de până la duminica Rusaliilor.

Tot la catolici, în ziua de Paști, copiii trebuie să caute ouăle de ciocolată ascunse de părinți cât mai bine. Friptura de miel și cozonacul constituie, ca și la ortodocși, delicatese ale mesei festive.