Căutând o destinație de vacanță pe Google Maps, elevul din imagine a găsit „o gaură către centrul Pământului”
Rory Chapman, un elev din Merseyside, a descoperit ”o gaură către centrul Pământului”, în timp ce încerca să găsească un traseu pentru el și familia lui, pe o insulă din apropiere. Surpriza a fost când a descoperit pe hartă altceva decât se aștepta.
Tânărul a fost uimit când a descoperit ceea ce numește ”o gaură către centrul Pământului”, în timp ce naviga pe Google Maps.
Întâmplarea a avut loc anul trecut, când, Rory, în vârstă de 13 ani, încerca să descopere un traseu de mers pe jos pentru el și familia lui pe insula Hilbre din West Kirby.
În timp ce stătea deasupra coastei și naviga pe Google Maps, a observat o insulă mai mică la sud de Hilbre.
Rory a spus: „M-am uitat la insula Hilbre pe hartă cu mama când am făcut geografie în pandemie, așa că am știut unde este situată.”
„Nu am observat niciodată asta până acum și când am văzut, m-am gândit „stai, ce? Au săpat o groapă uriașă pe una dintre insule? Au săpat una dintre insulele Hilbre?”., a continuat elevul.
Între timp, marcajul de pe hartă a dispărut
Derutat, băiatul l-a întrebat pe tatăl său, Sean, în vârstă de 36 de ani, care a fost la fel de nedumerit de situație. Oamenii de pe Facebook nu aveau nicio idee despre ce ar putea fi marcajul, iar de atunci inscripția de pe harta google a dispărut.
„Oooh ce intrigant!”, a fost comentariul unui internaut. Un altul a spus: „Orice a fost, acum nu mai este”.
„Poate că există o gaură în centrul pământului acolo. Fii atent.”, a scris un altul.
Insulele Hilbre sunt un set unic de insule care sunt o rezervație naturală locală într-un estuar. Ele sunt, de asemenea, un interes științific deosebit.
Mulți ies și explorează pământul nelocuit și speră să descopere lucruri rar întâlnite, potrivit DailyStar.com.