Căutat de Interpol, Marko Attila dă declarații presei, dar nu vrea să spună unde este
Întrebat, luni, de corespondentul MEDIAFAX, cum comentează faptul că a fost dat în urmărire internațională prin Interpol, Marko Attila a răspuns că nu are ce comenta și că va încerca să își dovedească nevinovăția.
„Nu am ce comenta. Eu voi merge până la ultima suflare pentru a-mi dovedi nevinovăția, oriunde acest lucru mai înseamnă ceva”, a declarat Marko.
De asemenea, întrebat dacă poate să spună unde se află și dacă va dori să se pună sub protecția Guvenului Ungariei, Marko Attila a evitat să răspundă.
Fostul deputat Marko Attila a fost dat în urmărire internațională prin Interpol, după ce a fost arestat preventiv în lipsă la solicitarea DNA, potrivit unor oficiali din Poliția Română.
Conform anchetatorilor, fostul deputat este urmărit din 29 aprilie, dată la care mandatul de arestare a ajuns la Poliția Covasna.
Potrivit procedurii, acesta a fost dat inițial în urmărire națională, după care, în condițiile în care există date certe cu privire la faptul că se află pe teritoriul Ungariei, a fost dat în urmărire internațională, iar fotografia sa a fost publicată pe pagina electronică a Poliției Române, la secțiunea „Urmăriți”.
Surse din rândul anchetatorilor au declarat, pentru MEDIAFAX, că mama lui Marko Attila le-a dat polițiștilor numărul de telefon pe care acesta îl folosește în Ungaria, dar fostul deputat nu a răspuns.
Fostul deputat UDMR, fostul șef al ANI, Horia Georgescu și parlamentarul Theodor Nicolescu au fost trimiși în judecată, în 9 aprilie, în dosarul în care sunt acuzați de DNA că au aprobat despăgubiri pentru imobile supraevaluate la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.
Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a opt persoane care, la data faptelor, făceau parte din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, din cadrul ANRP, precum și a patru inculpați care aveau calitatea de experți evaluatori autorizați.
Potrivit rechizitoriului procurorilor, Marko Attila și ceilalți inculpați au produs un prejudiciu statului român de peste 84 de milioane de euro.
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, pe 29 aprilie, arestarea preventivă în lipsă a fostului deputat Marko Attila.
Solicitarea de arestare preventivă în lipsă a fost depusă de procurorii DNA, care au arătat că există date suficiente care să ateste faptul că Marko Attila s-a sustras urmăririi penale.
DNA a solicitat Camerei Deputaților, pe 26 martie, „încuviințarea reținerii și arestării preventive a lui Marko Attila, iar pe 22 aprilie a primit răspuns că acesta își depusese, din 1 aprilie, demisia din funcția de deputat. La data de 16 aprilie 2015, președintele Camerei Deputaților a luat act de această demisie, prin urmare solicitarea de încuviințare a reținerii și arestării preventive a rămas fără obiect.