Caz crunt în Ploiești, după 24 de zile fără apă caldă. În fiecare seară, un pensionar încălzește apă pentru a-și spăla nevasta paralizată
Un bătrân în vârstă de 77 de ani, din Ploiești, trăiește dintr-o pensie de 1200 de lei și are grijă de soția sa, în vârstă de 69 de ani, imobilizată la pat de ani de zile. Gabriel Nedelcu este unul dintre polieștenii rămași fără apă caldă la robinet din 1 august. Dar situația lui este tragică, pentru că seară de seară, bătrânul încălzește apă la aragaz pentru a-și spăla soția paralizată. În caz contrar, femeia s-ar umple de răni, lucru ce i-ar provoca dureri cumplite.
Situația ploieșteanului Gabriel Nedelcu nu este, cu siguranță, una singulară. Evident sunt și alți ploieșteni care se chinuie, la propriu, cu tot felul de improvizații, pentru a beneficia de apă caldă.
Unii și-au montat boilere, alții, mai norocoși, centrale, acolo unde s-a putut. Domnul Gabriel, însă, se descurcă cu oala încălzită pe aragaz.
Fiecare seară este un chin. Soția sa, rămasă imobilizată la pat, are nevoie de îngrijiri speciale. Femeia trebuie spălată zilnic, altfel, trupul său, și așa bolnav, s-ar umple de răni.
„E greu, cumplit de greu. Mă chinuiam și când aveam apă caldă, darămite acum. Pun oalele pe aragaz seară de seară, mă chinui să o ridic din pat pe soție și o spăl, ca să nu se umple de răni, cu oala în care încropesc apa. Și eu sunt bolnav. Am 77 de ani, nu îmi e ușor, dar ce să fac…. Ce să facem?! Nu avem altă soluție! Nu mai zic de facturi. Sunt enorme pentru posibilitățile noastre. Le-om duce toate. Nimeni nu se gândește cu adevărat la noi, la oamenii de rând. Vorbe goale și atât. Pun pariu că la iarnă vom îngheța în case. Aștia ne sunt bravii conducători”, a spus bătrânul, potrivit Observatorulph.ro.
Ploieștenii, resemnați cu viața grea pe care o duc
Acesta este doar un caz din sute, dar cu siguranță, în povestea tristă a bătrânelului Gabriel Nedelcu se regăsesc și alți oameni.
Oameni care se simt ai nimănui, oameni batjocoriți de un sistem, care nu lucrează pentru ei, ci, se pare, împotriva lor. Iar localnicii se mulțumesc cu ce au, și rămân optimiști, cam asta le mai rămâne de făcut bieților oameni.