Prima pagină » Știri » Caz de TBC confirmat la un elev din Brăila: Autoritățile iau în calcul introducerea carantinei

Caz de TBC confirmat la un elev din Brăila: Autoritățile iau în calcul introducerea carantinei

Caz de TBC confirmat la un elev din Brăila: Autoritățile iau în calcul introducerea carantinei
Elevul unei școli din orașul Brăila a fost diagnosticat cu TBC, iar medicii vorbesc despre încă un caz, aflat în curs de confirmare. De asemenea, luna trecută, la unitatea de învățământ din centrul orașului a mai fost înregistrat un caz de TBC, transmite corespondentul Mediafax.

Elevul care a fost diagnosticat cu TBC are 14 ani și este în clasa a șaptea la Școala „Nikos Kazantzakis”.

În prezent, el este internat la Spitalul Județean din Brăila, la secția de Boli Infecțioase.

Luna trecută, un alt elev de la aceeași școală s-a îmbolnăvit de tuberculoză și un al treilea caz este în curs de confirmare.

„Monitorizăm situația, dar măsuri poate lua Direcția de Sănătate Publică. Primul caz a fost în 22 aprilie, al doilea caz a apărut în 20 mai și astăzi se vorbește de al treilea caz, fratele unui bolnav, elev și el la școala din Brăila”, a declarat, pentru Mediafax, inspectorul școlar general, Cătălin Canciu.

Rezultatele analizelor care i-au pus pe jar pe elevii și profesorii școlii au venit săptămâna aceasta. Copilul diagnosticat cu TBC lipsea de la școală de câteva săptămâni, iar în interiorul unității a fost declanșată o anchetă epidemiologică. Aceasta vizează circa 120 de elevi și 30 de profesori.

Surse apropiate anchetei spun că în școală există mai multe suspiciuni de TBC, ceea ce ar putea duce la instituirea carantinei.

„Noi am luat act de situație. Nu a fost declarat focar de TBC, cazul este în atenția coordonatorului programului național de TBC. Este o anchetă în școală. Dacă se declară focar, noi suntem informați. Dacă nu, pacientul intră în programul național TBC, este o întreagă procedură. Focar poate fi declarat dacă există trei cazuri cu legătură între ele”, a declarat, pentru Mediafax, directorul DSP Brăila, Gabriel Ciochină.

În cazul în care școala din Brăila va intra în carantină, cursurile vor fi suspendate.

Citește și