Caz incredibil la Bacău: Un copil a murit, după ce medicii au refuzat să îl interneze
Mama copilului a mers cu băiețeul de două ori la spital cu ambulanța, iar în ambele zile a fost trimisă acasă. La prima consultație, medicul ORL l-a diagnosticat pe copil cu otită și a stabilit că acesta poate fi tratat acasă.
„Seara mai tarziu i s-a făcut mai rău, pastilele, siropul care i s-au dat de la spital de la Moinești nu erau bune. I se înmuaiau piciorușele, a început să tremure, febră 39 cu 5, a ajuns la 40”, a povestit mama copilului, Lăcrimioara Olteanu.
În dimineața zilei de sâmbătă, copilul a ajuns din nou cu salvarea la spital, pentru că se simțea foarte rău. De data aceasta, el a fost consultat de medicul pediatru de gardă, care a notat în foaia de observații același diagnostic și l-a trimis pe copil acasă, în ciuda insistențelor mamei de a fi internat.
„Eu i-am zis doctorului dacă pățește copilul meu ceva. O zis că nu pățește nimic!”, a spus femeia.
Cel mic a murit duminică.
Cauzele morții, potrivit certificatului de deces, au fost insuficiența cardiorespiratorie și meningoencefalita.
Conducerea spitalului a cerut explicatii medicilor implicati, iar o comisie de disciplină urmează să stabilească dacă aceștia au respectat procedurile.
Mama copilului intenționează să depună plângere la Poliție. Femeia spune că medicul de gardă i-ar fi reproșat inclusiv că se plimbă cu ambulanța, scrie Bună Ziua Iași.