Prima pagină » Știri » Caz medical incredibil. Ace, cuie și sârmă găsite în corpul unui pacient din Botoșani. Doctor: „În 40 de ani nu am văzut așa ceva” – FOTO

Caz medical incredibil. Ace, cuie și sârmă găsite în corpul unui pacient din Botoșani. Doctor: „În 40 de ani nu am văzut așa ceva” – FOTO

Caz medical incredibil. Ace, cuie și sârmă găsite în corpul unui pacient din Botoșani. Doctor: „În 40 de ani nu am văzut așa ceva
Imagini incredibile, cu radiografii realizate în cazul unui pacient din Botoșani, au fost postate pe Facebook de un medic, care a sesizat că în corpul bărbatului sunt ace, cuie și bucăți de sârmă. Medicul spune că în 40 de ani de practică nu a mai văzut așa ceva.

Medicul internist Elena Cardaș de la Spitalul Județean din Botoșani a făcut publice câteva radiografii, șocată de descoperirile pe care le-a făcut în corpul unui pacient din Botoșani.

Pacientul respectiv s-a automutilat, în corpul acestuia fiind găsite ace cuie și sârme medicul precizând că este vorba de un pacient cu tulburări afective.

„Ce se mai poate găsi în corpul unui pacient. Ace, cuie, sârme. În 40 de ani de când mă învârt în ale medicinii nu am mai văzut așa ceva. Ca o precizare este vorba de un pacient cu tulburări afective și psihice. Acele sunt de mult acolo, umăr, gât, axilă. Corpul le acceptă. Ce să facă, săracul. Este o victimă”, a scris medicul Elena Cardaș pe pagina sa de Facebook.

Potrivit medicului, pacientul ajuns la Spitalul din Botoșani s-ar fi automutilat ani la rând, iar corpul acestuia a început să accepte corpurile străine.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Serviciile ucrainene lovesc greu în armata rusă. Un avion-cheie a fost scos din luptă înainte de distrugerea submarinului din Novorossiisk
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Ce au descoperit astronomii pe orbita unei stele antice?