Caz revoltător în Reșița: Zeci de copii și părinți au fost abandonați în furtună mai mult de o oră
Primăria Reșița a informat, joi, prin intermediul unui comunicat de presă, că directorul Grădinii Zoologice, Gabriel Stănucă, și-a dat demisia din funcție, în urma unui incident petrecut miercuri, cu ocazia desfășurării festivității de sfârșit de an școlar al unei clase pregătitoare. Concret, zeci de elevi, părinți și profesori au fost nevoiți să stea în ploaie, timp de peste o oră, în timpul serbării, pentru că nimeni nu avea cheia pentru a descuia clădirile administrative, în care să se poată adăposti.
„Primăria Municipiului Reșița își exprimă regretul față de situația creată în data de 12 iunie 2019 la Grădina Zoologică prof. „Ioan Crișan”, cu ocazia desfășurării festivității de sfârșit de an școlar a clasei pregătitoare din cadrul Colegiului Național „Traian Lalescu”. Totodată, municipalitatea își cere scuze public copiilor, părinților și tuturor celor care au luat parte la eveniment și ia act de demisia domnului Gabriel Stănucă, șef-serviciu în cadrul Serviciului pentru Administrarea Grădinii Zoologice prof. „Ioan Crișan”. Sperăm ca acest incident nefericit să nu umbrească activitatea și eforturile Primăriei Reșița în administrarea Grădinii Zoologice prof.
Incidentul a fost făcut public de mai mulți părinți ai elevilor, pe Facebook. Un părinte a scris, pe rețeaua de socializare, că în total au fost nevoiți să stea în aer liber, în timpul furtunii, aproximativ 70 de persoane.
„Ceea ce trebuia să fie prima serbare organizată, la grădina zoologică (contra cost), cu ocazia absolvirii clasei 0 de către niște copii minunați s-a transformat într-un coșmar în foarte scurt timp. 30 de copii cu părinți și învățătoare. A început furtuna. Cu ploaie, vânt și grindină. Până aici, nimic spectaculos veți spune. Natura, nu-i așa, cu care nu te poți pune niciodată. Corect. Numai că această mulțime de oameni a încercat să se adăpostească în sala de conferințe a grădinii zoologice. Era cea mai apropiată locație. Dar ce să vezi, stupoare, șoc și groază. Cheia este doar la șeful. Ne pare rău. O mulțime de oameni, vreo 60-70, au început să se îmbulzească spre intrarea în clădirea menționată să protejăm copiii, alții au rămas în ploaie, alții sub pomi. Nu vorbim de câteva minute. Vorbim nu de 10, nu de 15, nu de 20 de minute. Vorbim de aproape o oră și jumătate în care am încercat să ne încălzim copiii cu corpurile, prin grindină și ploaie, la ușa unei clădiri pe care nimeni nu dorea să ne-o deschidă. Timp de o oră și jumătate s-au dat zeci de telefoane. Răspunsul același. Ne pare rău, cheia este la șeful său cel mai tare, vă rugăm dacă aveți relații sus de tot, să sunați dumneavoastră și o primiți mai repede. În asta constă obținerea unei nenorocite de chei pentru a lăsa înăuntru 30 de copii uzi, care plângeau, și pe care încercam să îi protejăm cum puteam”, a scris Rareș Ganțolea, pe Facebook.
Pe de altă parte, directorul Grădinii Zoologice din Reșița, Gabriel Stănucă, a declarat, joi, corespondentului Mediafax, că nu se afla în incinta instituției în momentul izbucnirii furtunii și nu a putut fi apelat la telefon pentru că nu a avut semnal, fiind plecat din oraș.
„Nu am fost la Grădina Zoologică în momentul producerii furtunii. Am plecat să rezolv o problemă personală în orașul Anina, unde este o zonă fără semnal la telefonia mobilă. M-a prins și pe mine viitura și m-am adăpostit 15-20 de minute, nu am putut să răspund la telefon. Când am intrat în Reșița, am văzut că am fost sunat. Problema a fost că cei prezenți la Grădina Zoologică nu au putut deschise ușa de la clădire pentru a se adăposti deoarece o cheie era la mine și cealaltă a rămas în biroul unui angajat, care era și el încuiat. A fost un incident nedorit de nimeni. Când am ieșit din Grădina Zoologică, nici măcar nu se vedeau nori. Mi-am cerut scuze”, a afirmat Gabriel Stănucă.