Caz revoltător în Sibiu: Copil de 10 ani, mușcat de viperă, a primit doza de antiviperin după trei ore
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Pediatrie din Sibiu, Ioana Mătăcuță, a declarat, marți, pentru corespondentul Mediafax, că băiatul a fost mușcat de viperă, luni după-amiaza, iar medicii au făcut eforturi pentru a găsi ser antiviperin.
„Copilul s-a prezentat la noi la spital cu mușcătură de viperă. Colegii mei au sunat peste tot în județele apropiate, însă doar la Alba Iulia a fost găsită o doză, care i-a fost administrată copilului și a fost salvat. Băiețelul se poate considera norocos, am înțeles că lipsește acest ser cam de peste tot. În prezent, starea lui este bună, nu sunt probleme”, a spus dr. Mătăcuță.
Părinții copilului le-au spus medicilor că băiatul a fost mușcat de viperă în zona localității Râu Sadului, după ce copilul a luat vipera de coadă pentru a o duce de pe drum, în iarbă, fără să știe că șarpele este veninos.
Potrivit medicului, există informații că un lot nou de ser antiviperin va intra în uz săptămâna viitoare.
Medicii de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, unde a fost dus inițial copilul, au precizat că dozele de vaccin antiviperin sunt destul de rare, deoarece, dacă acestea există pe stoc și nu sunt consumate, ele expiră, astfel că sunt comandate în număr mic și stocul se reface în funcție de necesitate.