Caz revoltător în Vrancea: Un bărbat și-a violat fiica de doar 7 ani în timp ce soția era plecată în Spania. Mama victimei a anunțat Poliția
Potrivit reclamației făcute de mama fetei la Poliție, violul s-ar fi produs la sfârșitul lunii iulie, în timp ce femeia se afla în Spania.
Polițiștii din Vrancea susțin că bărbatul a fost identificat și, în urma cercetărilor efectuate, a fost reținut pentru 24 de ore, iar vineri va fi prezentat instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.
Cazul fetei de 7 ani din comuna Măicănești, care ar fi fost violată de tatăl ei, a intrat și în atenția reprezentanților Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vrancea.
„Familia este din Măicănești, iar cazul a intrat în atenția noastră în 27 iulie. Cu o zi înainte, o femeie a depus plângere la Poliție. Noi imediat am luat măsuri. Mama și doi copii, fata de 7 ani și un băiat de 11 ani, au fost duși într-un centru al instituției noastre, unde au condiții și primesc consiliere psihologică. Vor sta acolo până la înlăturarea situației de risc. Mama se va putea întoarce acasă dacă bărbatul va fi arestat preventiv”, a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al DGASPC Vrancea, Adina Lăscan.
Surse din cadrul anchetei susțin că femeia și bărbatul trăiau în concubinaj de aproximativ 30 de ani.
Cercetările polițiștilor sunt continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea.
Foto: 123RF