Prima pagină » Știri » Caz revoltător. Un paramedic a fost filmat în timp ce lovește cu un parizer un pacient inconștient: Bețivanule / Carmen Dan cere măsuri – VIDEO

Caz revoltător. Un paramedic a fost filmat în timp ce lovește cu un parizer un pacient inconștient: Bețivanule / Carmen Dan cere măsuri – VIDEO

Caz revoltător. Un paramedic a fost filmat în timp ce lovește cu un parizer un pacient inconștient: Bețivanule / Carmen Dan cere măsuri - VIDEO
Ministrul de Interne, Carmen Dan, cere IGSU și DSU să ia măsuri urgente după ce pe Facebook a apărut o înregistrare în care un membru al unui echipaj de intervenție de urgență batjocorește un pacient inconștient, lovindu-l în zona capului cu un baton de parizer și adresându-i-se cu „bețivanule".

Înregistrarea a fost publicată sâmbătă, pe Facebook, de un bărbat din Orșova, județul Mehedinți, împreună cu mesajul: „Așa se poartă băieții de la smurd cu pacienții! Ce ziceți domnule Arafat, o fii bine așa?”.

Pe imagini se poate observa cum un membru al unui echipaj de intervenție de urgență batjocorește un pacient ce pare inconștient, lovindu-l în zona capului cu un baton de parizer și adresându-i-se cu „bețivanule”.

„Am urmărit cu indignare imaginile apărute în spațiul public din care se observă cum un membru al unui echipaj de intervenție de urgență batjocorește un pacient care avea nevoie de ajutor. Acțiunea unui singur om poate arunca stigmatul asupra unei întregi instituții și asupra a zeci, sute sau mii de oameni care își fac datoria în cel mai onorabil și profesionist mod cu putință! Știu că Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a demarat verificări în acest caz și cer IGSU și DSU să ia măsuri urgente! Acest personaj nu mai poate fi parte a echipei de elită numite SMURD. Acest personaj afectează grav o echipă valoroasă, tocmai pentru că valoarea sa, ca om, nu depășește prețul unui baton de parizer!”, a scris, pe Facebook, Carmen Dan.

Și reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au cerut oamenilor care au mai multe informații despre acest incident să le pună la dispoziție, precizând că dezaprobă ferm atitudinea manifestată de paramedicul respectiv.

„Pentru identificarea imediată a persoanei responsabile și aplicarea măsurilor în consecință, am solicitat unităților subordonate documentarea situației și comunicarea urgentă a datelor și informațiilor care să facă posibil acest lucru. În sprijinul acțiunilor întreprinse la nivel instituțional, adresăm public rugămintea ca toți cei care dețin indicii să vină în sprijinul demersului nostru și să ne li pună la dispoziție. Asigurăm opinia publică/cetățenii în slujba cărora personalul IGSU își duce misiunile la îndeplinire că astfel de manifestări nu vor fi tolerate, iar măsurile adoptate împotriva celor care aleg un astfel de comportament vor fi pe măsura faptelor lor”, a transmis IGSU, pe pagina de Facebook.

Foto: Captură

Citește și