Prima pagină » Știri » CAZ ȘOCANT ÎN CAPITALĂ | Două fetițe, de 5 și 7 ani, au fost agresate sexual chiar de unchiul lor

CAZ ȘOCANT ÎN CAPITALĂ | Două fetițe, de 5 și 7 ani, au fost agresate sexual chiar de unchiul lor

CAZ ȘOCANT ÎN CAPITALĂ | Două fetițe, de 5 și 7 ani, au fost agresate sexual chiar de unchiul lor

Un bărbat de 46 de ani din Capitală a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT pentru săvârşirea infracţiunilor de pornografie infantilă şi agresiune sexuală, ambele în formă continuată.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, în perioada 2018 – 2019, bărbatul a produs materiale pornografice cu două minore, de 5 şi 7 ani, nepoatele sale, pe care le-a fotografiat.

De asemenea, el a deţinut şi a transferat între conturile sale de e-mail 1.207 materiale pornografice cu minori.

„Totodată, profitând de imposibilitatea uneia dintre victime de a se apăra, a săvârşit acte de natură sexuală cu aceasta, constând în atingerea de către inculpat a organelor sexuale ale victimei şi simularea unor acte sexuale”, precizează procurorii.

Anchetatorii au efectuat două percheziţii domiciliare în Bucureşti, în urma cărora au fost ridicate 5 laptop-uri, 12 telefoane mobile, 2 tablete, 10 stick-uri de memorie, un HDD, 57 DVD/CD şi 3 carduri de memorie.

Inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Citește și