Prima pagină » Știri » Caz șocant! O fetiță de doar 5 ani s-a stins din viață subit, după ce a LEȘINAT în fața familiei. Părinții sunt distruși de durere

Caz șocant! O fetiță de doar 5 ani s-a stins din viață subit, după ce a LEȘINAT în fața familiei. Părinții sunt distruși de durere

Caz șocant! O fetiță de doar 5 ani s-a stins din viață subit, după ce a LEȘINAT în fața familiei. Părinții sunt distruși de durere

O fetiță de cinci ani a murit dintr-o dată, după ce i s-a făcut rău și a leșinat în casă, în fața familiei. Părinții nu știu ce i-a adus sfârșitul copilei și caută răspunsuri în zadar.

Isabella Grace Docherty a început să se simtă rău brusc, apoi a leșinat în casă, de față cu părinții și sora ei.

Imediat, micuța a fost transportată de urgență la spital, unde a și murit.

Pamela Little, mama copilei, a spus că autopsia fiicei ei a fost neconcludentă și că acum așteaptă rezultatele testelor suplimentare.

Femeia de 38 de ani a spus că Bella a început să se simtă rău și apoi a început să vomite, dar familia a crezut că este ceva infim.

Pamela, din Newarthill, North Lanarkshire, a precizat și că „nu au existat simptome îngrijorătoare”, iar fetița ei era la fel de energică ca întotdeauna, până când i s-a făcut rău la 04:00 dimineața, pe 13 februarie.

„Totul s-a transformat într-un coșmar”

„Paramedicii și medicii au făcut tot ce au putut, dar nu au putut s-o salveze”, a spus Pamela.

Anul trecut, medicii au descoperit o anomalie pe trunchiul cerebral al Bellei în urma unei scanări RMN.

Cu toate acestea, părinților li s-a spus că acest lucru nu îi pune viața în pericol copilei și au spus că nu cred că ar fi avut legătură cu moartea ei.

„Brian a țipat la mine să vin jos. Când am intrat, el o ținea în brațe. I-am dat părul de pe față și instinctul mi-a spus că a dispărut.

Am sunat după o ambulanță, a venit un vecin să ajute până au venit paramedicii și după aceea totul s-a transformat într-un coșmar.

Îmi amintesc doar că i-am văzut fața și mi-am dat seama că s-a întâmplat ceva rău”, a povestit mama micuței. Bella a fost dusă la Spitalul General Wishaw unde a murit.

„Avea niște probleme, dar nimic pentru care ni s-a spus să ne îngrijorăm. Comportamentul ei s-a schimbat brusc după ce a avut varicela vara trecută, așa că i-a făcut tomografii și un RMN și au spus că există o anomalie pe trunchiul ei cerebral, dar că nu pune viața în pericol.

Medicii au spus că ar fi putut fi ceva cu care ea s-a născut. Nu știau exact ce este și acum s-ar putea să nu afle niciodată”, a continuat Pamela.

„Suntem absolut distruși. Bella a fost micuța noastră divă amuzantă și grijulie și acum vrem doar ca lumea să știe cât de uimitoare a fost.

Copiii sunt devastați. Ellie a văzut totul, așa că este destul de traumatizat”, a spus mama fetei, potrivit Mirror.

Amyra Garey a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea București, secția Filologie, limbile - ucraineană-rusă. Pasionată de poezie și scriere, a câștigat concursuri ... vezi toate articolele