Cazul adolescentelor dispărute | Alexandra, copilul care și-a anunțat moartea la 112. De ce nu a fost identificată de STS
Era anul 2007, când Comisia Europeană a declanșat procedura de infringement împotriva României în cazul apelului de urgență 112.
„Atunci când se află în alte țări ale UE, ca turiști sau în scopuri profesionale, cetățenii europeni trebuie să se poată baza pe faptul că serviciile de urgență îi pot localiza de fiecare dată când formează numărul de urgență”, spunea la acea vreme Comisarul UE pentru Telecomunicații, Viviane Reding.
În celelalte state membre, în urmă cu 12 ani, localizarea apelantului se făcea în timp foarte scurt.
Este anul 2019, iar cazul din Caracal vine să demonstreze o realitate tristă. Nici măcar cei de pe teritoriul țării nu se pot simți în siguranță pentru că localizarea se face așa cum a arătat cazul Alexandrei.
Ce prevede legislația europeană în materie de telecomunicații: statele membre să se asigure că serviciile de urgență sunt accesibile gratuit, formând numărul de urgență unic european 112. Statele membre trebuie să garanteze, de asemenea, că operatorii de telecomunicații furnizează serviciilor de urgență informațiile privind localizarea apelantului pentru apelurile către numărul 112, efectuate de pe telefoane fixe sau mobile.
La doi ani de la momentul declanșării procedurii de infringement, adică în anul 209, România anunța forurile europene că serviciile de urgență au acces la informația de localizare, care le permite să repereze rapid victimele accidentelor, pentru toate apelurile.Așa s-a luat decizia de închidere a procedurii.
Potrivit unui comunicat al ANCOM din noiembrie 2016, sistemul național unic pentru apeluri de urgență poate stabili cu o mai bună acuratețe poziția celor care solicită ajutor la numărul de urgență 112, inclusiv prin aflarea latitudinii și longitudinii la care e apelantul.
STS a plătit 3 milioane de euro pentru modernizarea sistemului de urgență 112. În spațiul public a apărut inforrmația potrivit căreia consorțiul care s-a ocupat de modernizare cuprinde și firme controlate de Sebastian Ghiță.
Vineri seara, de la sediul Serviciului de Telecomunicații Speciale eram informați tot despre investițiile făcute.
„Este o preocupare constantă modernizarea acestui sistem și îmbunătățirea localizării apelurilor provenite din rețelele mobile. Procedura de modernizare a sistemului 112 din fonduri europene, unul dintre obiective e îmbunătățirea facilităților de localizare la momentul apelării prin 112″, a declarat Mariana Pop, purtător de cuvânt STS.
Și atunci se pune întrebarea: Cum este posibil ca, după 10 ani de modernizări, un caz petrecut în mijlocul unui oraș de 30.000 de oameni, să arate că STS nu poate furniza prin sistemul 112 o localizare imediată și sigură?
Alexandra, fata de 15 ani din Olt, dispărută miercuri, a reușit să sune la 112 de trei ori, în cursul zilei de joi, și să ofere detalii cu privire la locul unde este sechestrată și cu privire la agresor. Cu toate acestea, Poliția a transmis că STS a dat trei locații greșite, iar pentru a patra a fost cerut mandat de percheziție noaptea la 3 și s-a acționat abia la 6 dimineața.
STS a transmis vineri, la ore bune de la solicitările presei, că: „STS nu identifică locul telefonului și nici celula operatorului de telefonie prin care se efectuează apelul. Toate aceste informații sunt furnizate de către furnizorul rețelei publice mobile de telefonie la inițierea apelului, sub forma unor sectoare de cerc și sunt disponibile la nivelul operatorilor și dispecerilor implicați în gestionarea cazului”.
Acesta este al doilea caz, după accidentul aviatic din Apuseni, în care STS este acuzat că nu a oferit date concrete pentru salvarea victimelor. În Apuseni, în 2014, și-au pierdut viața Aura Ion și Adrian Iovan, după ce au supraviețuit prăbușirii avionului, dar au înghețați nefiind localizați la timp de către STS.
La acea vreme unul dintre motivele invocate a fost faptul că zona era greu accesibilă și accidentul s-a petrecut în munți. De această dată, tragedia a avut loc într-un oraș, iar casa era la drumul european 70.
Situația va fi discutată în ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării de marți.