Prima pagină » Știri » Cazul agresiunii sexuale din Iași | Parchetul General a preluat dosarul: Este verificat și modul derulării anchetei

Cazul agresiunii sexuale din Iași | Parchetul General a preluat dosarul: Este verificat și modul derulării anchetei

Cazul agresiunii sexuale din Iași | Parchetul General a preluat dosarul: Este verificat și modul derulării anchetei
Parchetul General anunță, oficial, că a preluat dosarul de agresiune sexuală de la Iași pentru a efectua cercetările privind activitatea olandezului în România, iar procurorii vor efectua verificări pentru a afla modul în care a fost instrumentată cauza până în prezent.

„La data de 26 septembrie 2019, dosarul penal privind lipsirea de libertate și agresarea sexuală a unei minore în vârstă de 8 ani, fapte petrecute la data de 15.06.2016 în județul Iași, a fost preluat de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în cadrul activităților desfășurate pentru documentarea întregii activități infracționale a cetățeanului olandez, suspect în cauza Gura Șuții”, informează Parchetul General, printr-un comunicat de presă.

Totodată, procurorii din cadrul Serviciului de Îndrumare și Control vor verifica modul de derulare a urmăririi penale în acest dosar, mai arată procurorii.

O fetiță din Iași ar fi fost agresată sexual de un bărbat, iar primele indicii arată că făptașul ar fi tot olandezul care ar fi ucis-o pe Adriana, minora de 11 ani din Dâmbovița. La acel moment, fetița din Iași avea 8 ani.

Imaginile cu posibilul agresor al fetiței din Iași, care pare a fi olandezul din cazul Dâmbovița, au fost transmise în spațiul public în anul 2018, pentru a cere sprijin din partea populației în identificarea bărbatului, deși dosarul penal de agresiune sexuală a fost deschis în 2016.

 

Citește și