Cazul Bodnariu, în Parlamentul European. Soluția găsită de 42 de eurodeputați pentru românul căruia serviciile sociale din Norvegia i-au luat cei cinci copii
Potrivit unui comunicat de joi al eurodeputatului PNL Daniel Buda, urmează să fie identificate și mecanisme prin care Comisia Europeană să intervină când se constată că procedurile privind separarea copiilor de familie pot crea traumatisme psiho-emoționale minorilor sau părinților.
„Cetățenii români trebuie să fie protejați indiferent de țara în care se află și indiferent de religia pe care o au, orice discriminare fiind, de altfel, interzisă de normele de drept internațional, iar reprezentanții autorităților publice la nivel național și european trebuie să facă tot ceea ce este necesar în acest sens. Joi s-au finalizat procedurile prin care 42 de europarlamentari, proveniți de la toate grupurile politice și din mai multe țări, au solicitat dezbaterea cazului Bodnariu din Norvegia în PE, această dezbatere urmând să aibă loc în circa trei săptămâni. De asemenea, urmează să fie dezbătute și, în același timp, să fie identificate mecanisme prin care Comisia Europeană să intervină când se constată că procedurile privind separarea copiilor de familie pot crea traumatisme psiho-emoționale minorilor sau părinților”, a spus Buda.
El a susținut că niciun sistem juridic nu poate justifica luarea unui copil de numai trei luni „de la sânul mamei fără să existe date sau indicii temeinice că dezvoltarea acestuia ar fi afectată în baza unei simple decizii administrative, sub pretexte ținute departe de ochii opiniei publice”.
Copiii familiei românului Marius Bodnariu, inginer IT, și ai soției sale norvegiene Ruth, asistentă medicală, au fost luați de la părinți de serviciul de protecție a copilului din Norvegia – Barnevernet, în noiembrie, după ce cele două fete, cele mai mari din familie, ar fi spus că primesc corecții fizice de la părinți. De asemenea, părinții ar fi suspectați de îndoctrinarea religioasă a copiilor. Cei cinci copii au fost plasați în trei familii-surogat, iar de curând a fost deschisă procedura adopției internaționale pentru ei, potrivit reprezentanților familiei.
Ambasadorul României la Oslo, Adrian Gabriel Davidoiu, consulul ambasadei, Mihai Oprescu și un expert trimis din centrala MAE au avut o întâlnire, în 12 ianuarie, cu familia Bodnariu și cu avocatul acesteia, anunța MAE, care preciza că minorii vor putea fi vizitați de consul.
Partea norvegiană a dat asigurări că există „garanții proceasule pentru părinți” și a reiterat faptul că ancheta Barnevernet nu a pus în discuție aspecte de natură religioasă, fapt confirmat și de familie.
În atenția Ministerului Afacerilor Externe și a Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA) se află, în prezent, șapte cazuri ale unor familii de cetățeni români ai căror copii, în total 16, au fost preluați de autoritățile norvegiene.
Astfel, în ultimii cinci ani, în afara cazului Bodnariu, au mai fost gestionate, pe baza sesizărilor primite, alte șase cazuri ale unor familii de cetățeni români, care s-au soluționat, în cinci cazuri prin repatrierea a opt minori, iar într-un alt caz, prin revenirea a doi copii în familia unor români rezidenți în Norvegia.
Printre aceste cazuri este și cel al familiei Nan. Dumitru și Mihaela Nan, originari din Maramureș, care s-au mutat în Norvegia în urmă cu cinci ani, au rămas fără cei doi copii în octombrie 2015, când aceștia au fost preluați de serviciul de protecție a copilului – Barnevernet și plasați într-o familie surogat. Soții Nan au fost atunci chemați la poliție, interogați și, în final, anunțați de angajați de la protecția copilului că le-au fost luați copiii, pe motiv că sunt bătuți. Acuzațiile ar fi pornit de la faptul că fetița familiei Nan a spus că a fost bătută, aceasta fiind filmată, fără ca familia să știe, când se juca și răspundea unor întrebări despre părinții săi.
În perioada 20-22 ianuarie o delegație de parlamentari, condusă de deputatul Mircea Dolha și din care fac parte deputații Mircea Lubanovici, Maria Grecea și Ovidiu Iane și senatorii Titus Corlățean, Ben-Oni Ardelean și Marian Vasiliev face o vizită în Norvegia pentru a întreprinde „demersuri politice pentru susținerea reîntregirii familiilor de români ai căror copii au fost preluați de Serviciul local norvegian de protecție a copilului”.
În programul delegației sunt incluse convorbiri cu reprezentanți ai conducerii Ministerului Afacerilor Externe, ai Ministerului Copiilor, Egalității și Incluziunii Sociale, ai unor comisii ale Parlamentului norvegian și cu reprezentanți ai comunității românești din Norvegia.