Cazul Caracal | Cererea incredibilă a lui Gheorghe Dincă. La rândul său, complicele nu vrea acasă pentru că „nu are bani”
This browser does not support the video element.
Gheorghe Dincă și Ștefan Risipițeanu rămân în arest
Magistrații Tribunalului Olt au decis ca Gheorghe Dincă și Ștefan Risipițeanu să rămână în arest. Cei doi vor fi duși în Penitenciarul Craiova.
Camera de consiliu a respins cererea de înlocuire a arestării preventive cu arestul la domiciliu în cazul lui Ștefan Risipițeanu și a constatat legalitatea arestării preventive în cazul ambilor inculpați.
Astfel, măsura arestării preventive a fost menținută.
Decizia are drept de contestație în 48 de ore de la comunicare.
Cei doi vor fi duși vineri în Penitenciarul Craiova.
Magistrații Tribunalului Olt au verificat legalitatea măsurii arestului preventiv pentru Gheorghe Dincă și Ștefan Risipițeanu, trimiși în judecată miercuri, pentru trafic de persoane, trafic de minori, omor calificat, viol și profanare de cadavre.
Știrea inițială. Potrivit unor surse judiciare, apărătorul din oficiu care l-a reprezentat, vineri, la Tribunalul Olt, pe Gheorghe Dincă, a cerut arest la domiciliu pentru clientul său.
În schimb, potrivit acelorași surse, Ștefan Risipițeanu, acuzat și el de procurorii DIICOT în acest dosar, le-a spus judecătorilor că el nu vrea să meargă acasă pentru că nu are bani. Asta după ce avocatul său, desemnat de Baroul Olt, solicitase instanței înlocuirea măsurii arestului preventiv cu cea a controlului judiciar.
Până în acest moment, instanța nu a luat o decizie.
Magistrații Tribunalului Olt verifică legalitatea măsurii arestului preventiv pentru Gheorghe Dincă și Ștefan Risipițeanu, trimiși în judecată miercuri, pentru trafic de persoane, trafic de minori, omor calificat, viol și profanare de cadavre.