Cazul Caracal | Se reiau căutările de probe noi în casa lui Gheorghe Dincă – LIVE TEXT
Anchetatorii au revenit, vineri dimineață, la „casa groazei” din Caracal, pentru a continua căutarea de noi probe.
Potrivit unor surse, mandatul în baza căruia s-au făcut perchezițiile până acum expiră sâmbătă, însă DIICOT va cere un nou mandat.
Tot vineri, vor avea loc noi audieri la Poliția Caracal.
Până acum, la peste două săptămâni de la dispariția Alexandrei Măceșanu, fata de 15 ani, anchetatorii au găsit oseminte și cenușă care au fost trimise la analiză.
De asemenea, procurorii DIICOT au anunțat că au finalizat percheziția informatică asupra unui laptop, unui aparat foto, a două telefoane mobile și stick-uri de memorie, în prezența lui Gheorghe Dincă și a avocatului acestuia, urmând ca datele obținute să fie analizate.
„În cursul acestei zile a fost finalizată percheziția informatică asupra unor medii de stocare, respectiv un laptop, aparat foto, două telefoane mobile și stick-uri de memorie, în prezența inculpatului și a apărătorului din oficiu, urmând ca datele obținute să fie prelucrate analitic de către specialiști din cadrul Biroului tehnic de coordonare a activităților de specialitate din cadrul DIICOT împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul DCCO-IGPR”, arăta DIICOT.
Părinții Alexandrei Măceșanu, despre care Gheorghe Dincă a spus că a omorât-o și apoi a ars cadavrul, au fot audiați joi, la Poliția Caracal, și le-au spus anchetatorilor că nu vor să se constituie parte civilă în dosar. La Poliția Caracal a fost și Dincă, alături de avocat.