Cazul Condrea. Fosta soție spune că era ofiter SIE. Noua ipoteză a șefilor Hexi Pharma
Fosta soție a lui Dan Condrea, Laura Georgescu, a mers joi la Tribunalul București pentru un termen într-un proces de custodie a copilului pe care îl are cu fostul patron Hexi Pharma. Femeia a declarat la ieșirea din sediul instanței că a depus pe masa judecătorilor mai multe documente din care, spune ea, reiese că Dan Condrea a fost filat.
„Alexandru Condrea a fost filat în permanență cum și eu am fost filată. A fost ofițer SIE, a fost filat în permanență de agenți SIE și CIA „, a spus Laura Georgescu.
De altfel, Laura Georgescu a declarat că și ea a fost filată de SIE și de CIA „de când s-a născut”, serviciul de spionaj american fiind menționat de femeie în legătură cu o anume „Brândușa Constantin” care era agent CIA și ar fi sunat-o.
Femeia a arătat și mai multe fotografii de la cununia cu Dan Condrea în care, susține ea, ar apărea lucrători din cadrul serviciilor secrete.
„Este o poză de la cununia civilă, anul 1999. În această poză apare colonelul Iancu Damian, Ministerul de Interne, Direcția Doi și un Sfert. Ați dat în presă un comunicat SRI că nu a existat filaj. Eu am prezentat în fața instanței de judecată probele de filaj”, a adăugat fosta soție a lui Condrea.
Întrebată dacă este sigură că a fost filată în prezent, ea a răspuns „întrebați-l pe domnul Cristian George Maior, dispozitivele lor sunt superioare celor ale lui Coldea. Nu avea cum să nu-l fileze. Doar în ultimele două luni, de când cu aceea lege, nu au mai putut să-l fileze”.
Femeia spune că documentele cu privire la activitatea Hexi Pharma le-ar fi luat dintr-un apartament al lui Dan Condrea, când acesta era plecat din țară. Aceleași acte le-ar fi depus la un denunț formulat în septembrie 2015 și le-ar fi înmânt și jurnalistului Cătălin Tolontan.
Polițiștii ridică probe de la sediul Hexi Pharma
Joi dimineață, echipe de polițiști au mers la sediul Hexi Pharma din bulevardul Octavian Goga, din Capitală, pentru a ridica noi documente, înscrisuri, necesare în cercetarea penală, după cum au declarat surse judiciare pentru Mediafax. Sursele citate spun că este vorba despre acte ce au rămas sigilate la sediul societății iar acum, la dispoziția procurorului care instrumentează dosarul, vor fi ridicate pentru analiză.
Acțiunea de joi vine după ce în urmă cu o săptămână polițiștii au ridicat documente de la depozitul Hexi Pharma, din Mogoșoaia, de la trei spitale din Capitală și de la sediul RENAR.
Joi dimineață, la sediul Parchetului General a fost chemat unul dintre avocații societății Hexi Pharma.
Anchetatorii caută date ce ar putea susține indiciile pe care le au în dosar, fiind începută urmărirea penală pentru „zădărnicirea combaterii bolilor” și „falsificarea și substituirea de alimente sau alte produse”.
Flori Dinu, director general Hexi Pharma: În momentul în care începi să prinzi putere, devii periculos pentru unele interese
Directorul general Hexi Pharma, Flori Dinu, a declarat presei că scandalul privind dezinfectanții produși de firma pe care o conduce a apărut exact în momentul când se pregăteau să se extindă și în străinătate, drept pentru care ea crede că „în momentul în care începi să prinzi putere, devii periculos pentru multe interese”.
„Acesta este punctul meu de vedere. Surprinzător este faptul că acest scandal a apărut exact în momentul în care noi ne doream să ne lansăm pe piața externă și făcusem toate demersurile, începusem să apărem și pe la târguri internaționale și probabil că asta a deranjat”, a declarat ea.
Dinu a mai explicat că de-a lungul anilor, Hexi Pharma a semnat contracte cu Spitalul Militar, cu penitenciare, cu unități militare și cu clinici private, DSP-uri.
„Ce este surprinzător, nu am semnat niciodată un contract de livrare cu Ministerul Sănătății, vă spun asta pentru că s-au adus o serie de acuze vizavi de relația noastră cu Ministerul Sănătății. Ministerul Sănătății face câteodată achiziții ca autoritate contractantă pentru rezervele de stat sau pentru diverse pandemii sau ce mai apare”, a precizat Dinu.
Ea a mai spus că nu a primit nicio sesizare în scris sau verbală de la vreun medic dinc are să reiasă că produsele nu ar fi în regulă.
„Toate sesizările au fost făcute referitor la etichetarea produsului, atunci ne-au rugat să reetichetăm produsele pentru că nu trecusem nu știu ce norme pe acele produse. A fost singurul reproș”, a spus ea.
În ceea ce privește afacerile lui Dan Condrea, Flori Dinu spune că ea se ocupa doar de vânzări și nu știe nimic despre ce făcea acesta cu banii lui.
„Nu am avut cunoștință unde s-au dus banii patronului Condrea, eu mă ocupam de vânzările produselor Hexi Pharma. Dumnealui putea face ce dorește cu banii domniei sale. Nu mi-aș fi permis să-l întreb așa ceva. Nu era un om deschis, poate asta îi și deranja pe mulți fiindcă nu se exprima cu lejeritate față de oricine”, a declarat Dinu.
Nu în ultimul rând, ea a mai spus că și-ar dori ca numele Hexi Pharma să își revină și spune că produsele nu au avut nicio problemă, în ciuda dovezilor prezentate de Guvern în urma analizei de laborator a produselor Hexi Pharma care arată că substanțele erau diluate și de 4.000 de ori.
„Mi-aș dori să mai auziți de compania Hexi Pharma. Imaginea a fost foarte pătată și eu vreau să-i asigur pe cei care au folosit produsele noastre, că acestea au fost conforme și au fost bune, eu garantez asta personal”, a încheiat Flori Dinu.