Cazul de la Caracal | Gheorghe Dincă a fost internat de mai multe ori la Psihiatrie. Avea probleme și din cauza alcoolului – FOTO

Publicat: 29 07. 2019, 15:49

Gheorghe Dincă a fost internat de mai multe ori la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Slatina, au declarat, pentru Mediafax, surse medicale.

Potrivit acestora, ultima internare a bărbatului a avut loc în aprilie 2010. Atunci, a fost internat pentru sindrom anxios depresiv, dar în spital medicii i-au pus ca diagnostic secundar „Tulburări mentale și de comportament datorate folosirii alcoolului”, sindron de dependență, sindrom amnezic și hepatită alcoolică.

Sursele citate au precizat că Gheorghe Dincă a fost internat de mai multe ori în spital, pentru tratamentul unor afecțiuni asemănătoare. „A stat de câteva ori în spital, timp de câteva zile, pentru tratament, apoi a primit tratament la domiciliu”, au mai spus sursele.

Gheorghe Dincă este cercetat de procurorii DIICOT pentru omor calificat, după ce, într-un butoi din locuința lui, au fost găsite oase calcinate și dinți de natură umană, dar și bijuterii pe care mama Alexandrei le-a recunoscut ca fiind ale fiicei sale. Probe au fost găsite și în mașina lui Dincă, acestea recunoscându-și, de altfel, fapta, au anunțat procurorii.